PayPal a transferat din greşeală o sum fabuloasă în contul unui cetăţean de rând şi eroarea a fost corectată foarte rapid de PayPal. Extrasul de cont pentru luna iunie primit de la PayPal prin email arată că americanul Chris Reynolds, director de PR în Pennsylvania, a fost creditat de operatorul de plăţi cu suma de 92.233.720.368.547.800 de dolari, potrivit CNN.
Americanul nu a ştiut că a fost pentru câteva minute de peste un milion de ori mai bogat decât Bill Gates, cel care are o avere estimată la 73,7 miliarde de dolari.
"Este în mod clar o eroare şi apreciem că Reynolds a înţeles situaţia", se arată într-un comunicat al PayPal. Întrebat ce ar fi făcut cu banii, fostul miliardar a declarat: "Probabil aş fi plătit datoria naţională".