Pelerinaj la cripta femeii care s-a otravit din amor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cimitirul Bellu, toamna. Nimic morbid la lumina zilei. Miros de tamaie, batrani veniti sa le sopteasca sotiilor trecute in lumea celor nepieritoare ultimele cuvinte de amor, popi sfintind coliva pentru cersetorii care-si fac veacul printre cruci.
O imagine idilica pentru poetii zilei care-si cauta inspiratia in dramele ascunse sub cripte. Chiar daca vechii aprinzatori de candele, purtatori ai legendelor fiecarui mormant, au facut si ei pasul spre lumea de dincolo, cateva femei mai stiu cele mai cutremuratoare povesti sfarsite in tarana de la Bellu. Dintre toate, drama Eufrosinei a ajuns pe buzele tuturor vizitatorilor de ocazie ai cimitirului. Intr-atat de tulburatoare a fost soarta femeii, incat cripta s-a transformat in loc de pelerinaj. Nu pentru procesiuni religioase, pentru ca sinucigasii nu pot fi intelesi in dogmele bisericesti, ci mai curand din compasiune se aduna "pelerinii" la monumentul Eufrosinei. "De 30 de ani aprind candele si pun flori pe mormintele de la Bellu. Am citit multe carti in tinerete, dar nimic nu m-a impresionat mai mult decat povestea criptei de la numarul 18 bis. O stiu de la mama, care a muncit toata viata aici. O stie si sotul meu, care invata in tinerete pe bancile aleii principale. Scriitorii au venit aici si mi-au cerut detalii. Nu stiu daca au scris aceasta poveste, dar cu siguranta mormantul Eufrosinei le-a dat de gandit. Acum trebuie sa-i conving pe vizitatori sa nu mai aprinda atatea lumanari pe statuia din bronz", ne spune Elena Oprisanescu, ingrijitoarea criptei.
La prima vedere, monumentul de la "figura 18 bis", cum e trecut in scripte cavoul vechi de o suta de ani, nu pare decat o opera de arta batuta in bronz. Un catafalc in marime naturala, o femeie intinsa cu mainile pe piept si un barbat indurerat care plange in genunchi, cerandu-si parca iertare pentru ceva ce nu se uita usor.
"Totul a inceput o data cu divortul sotilor Porroineanu. Doi copii aveau sa fie despartiti unul de celalalt din frageda copilarie. Mama l-a pastrat pe baiat, iar tatal avea sa obtina custodia fetitei Eufrosina. Incrancenati din nu stiu ce motive, fostii soti au tinut cu tot dinadinsul sa uite unul de celalalt. Copiii unor oameni instariti, cei doi frati au plecat la studii in Franta, habar neavand unul de celalalt", isi continua povestea Elena.
Intre timp, ne apropiem de statuia din bronz. Nici o cruce, nici un semn biblic. Pe lespedea mormantului vegheaza insa un sarpe incolacit. Semn ca in cavoul subteran se ascunde un pacat de moarte. Privind de aproape catafalcul, expresia barbatului ne da fiori reci. Bronzul invechit a fost "modelat" cu atata maiestrie, iar proportiile celor doua personaje respecta atat de mult realitatea, incat regretele dainuiesc cu aceeasi intensitate si dupa un secol.
"Destinul avea sa le joace fratilor Porroineanu o farsa. Ajunsa in floarea varstei, Eufrosina isi intalneste barbatul visurilor ei. Departe de casa, femeia se indragosteste de un student roman aflat si el la studii in Franta. O dragoste nebuna se leaga intre cei doi. Ceva nestiut ii apropie atat de mult, incat se casatoresc fara a le mai pasa de cei de acasa", spune ingrijitoarea mormantului in timp ce dezlipeste cu greu ceara scursa pe trupul nefericitei modelate in bronz.
Dam un ocol statuii pentru a descoperi si alte inscrisuri. Nu vedem nimic, decat numele mesterului care a imortalizat in metal scena mortii tinerei. "R. Romanelli", o semnatura gravata mic aduce aminte ca toate familiile bogate isi comandau pe vremuri monumentele funerare tocmai din Italia.
"Tinerii casatoriti ajung in Romania si anunta o petrecere in cinstea nuntii lor. Eufrosina isi anunta tatal ca e timpul sa-si revada si mama. Era un bun prilej ca parintii ei sa-l cunoasca pe barbatul de care s-a indragostit. Nestiind ca fiica s-a si casatorit cu barbatul ales, tatal Eufrosinei are un soc. Un secret ascuns cu strasnicie avea sa schimbe viata fiicei lui. Se intalneste cu femeia de care divortase cu mult timp in urma si ii spune ce nenorocire le lovisera copiii. Copiii familiei Porroineanu se casatorisera in Franta, fara a sti ca sunt de fapt frati", continua Elena povestea.
Pe spatele catafalcului gasim alte inscrisuri mici. Numele Eufrosinei si anul mortii: 1902. Aflam ca nimeni din familia Porroineanu nu a mai vizitat mormantul. O femeie batrana, Maria, a mai trecut acum doi ani pe acolo dar de atunci nimeni din familie. "Avea 93 de ani. Dumnezeu stie daca nu s-a prapadit si ea", spun paznicii locului. Astept cu sufletul la gura deznodamantul povestii, desi nu era greu de presupus.
"Chiar in seara premergatoare petrecerii, Eufrosina afla ca s-a casatorit chiar cu fratele ei. Incestul savarsit fara voie a naruit intr-o clipa orice dorinta de viata in sufletul femeii. Se spune ca a acceptat cu onoare vestea, pana la primul moment de singuratate. S-a otravit fara ezitare, lasand pacatul incestului pe umerii celor ramasi in viata", spune afectata ingrijitoarea cavoului.
Adevar sau legenda, povestea familiei Porroineanu nu se incheie aici. Tatal Eufrosinei, cel care a stiut de legatura interzisa si nu a spus nimanui, a mai trait doar trei luni. A avut timp sa construiasca monumentul de la Bellu, in asa fel incat vinovatia lui sa fie cunoscuta si peste sute de ani. La putin timp a murit de inima rea. "Povestitorii" din cimitirul Bellu spun ca a fost inmormantat alaturi de fiica sa. Despre soarta mamei celor doi nu se mai stie nimic. La fel si despre barbatul ramas singur in urma sinuciderii sotiei-surori.
