UPDATE ora 17:00 Pe lângă sediul Primăriei, au fost efectuate percheziţii şi la locuinţa viceprimarului Anna Horvath. Anna Horvath a spus că au fost căutate documente referitoare la finanțarea campaniei electorale din iunie 2016. Anchetatorii au fost şi la sediul UDMR Cluj. Procurorii au fost interesați de documentele privind finanțarea UDMR și modul de cheltuire a banilor în campania electorală pentru alegerile locale.

Procurorii efctuează percheziții în mai multe locații din municipiul Cluj, inclusiv la sediul Primăriei conduse de Emil Boc.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2014 -2016, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție”, se arată în comunicatul DNA.

„În cursul dimineții de 10 octombrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 9 locații situate în municipiul Cluj Napoca, dintre care 2 locații situate în incinta aceleiași instituții publice, celelalte vizând domiciliile unor persoane fizice și sediul unei persoane juridice”, precizează procurorii.

Din primele informații, se pare că au fost ridicate și câteva documente.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Potrivit unor surse citate de monitorulcj.ro, persoana vizată de ancheta DNA Cluj este viceprimarul Anna Horvath.

Biroul de presă al Primăriei Cluj-Napoca a precizat că procurorii DNA au cerut o întrevedere cu Gheorghe Șurubaru, city-manager și fost viceprimar în mandatul trecut.

Potrivit presei locale, primarul Emil Boc şi celălalt viceprimar, Dan Tarcea, nu se află în sediul Primăriei, fiind plecaţi în delegaţie în Coreea de Sud.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI