Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Vrancea pun în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice, după ce au descoperit mai multe teste COVID falsificate, arată un comunicat al Poliţiei.

Din cercetări a reieșit că ar fi fost puse la dispoziția unor cetățeni buletine de analize medicale (teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2), care, în realitate, nu ar fi fost efectuate.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată și uz de fals.

La începutul lunii aprilie, polițiștii au făcut percheziții și la o agenție de turism din București, suspectată că, din ianuarie 2021 și până în prezent, a oferit „contra cost buletine de analize medicale falsificate, cu rezultat negativ” pentru plecări în străinătate.

Citeşte şi:

”Halatul! Cine spală halatul!” De 10 ani în Italia, un asistent medical român vorbește despre o regulă de igienă ignorată la noi

Ungaria și-a vaccinat un milion de oameni cu Sputnik și Sinopharm. Acum se chinuie să le asigure accesul neîngrădit în țările UE

Explicația unui primar PSD după ce a recunoscut că l-a bătut pe șeful PNL din sat. „Împărțea COVID pe pâine”

Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
PARTENERI - GSP.RO
Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
BREAKING: Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o
Playtech.ro
BREAKING: Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o
Un copil de un an din Bihor a murit după ce s-a înecat cu o bomboană. Familia a luat la bătaie echipajul SMURD
Observatornews.ro
Un copil de un an din Bihor a murit după ce s-a înecat cu o bomboană. Familia a luat la bătaie echipajul SMURD
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD