UPDATE 13 septembrie, ora 7:30. 11 persoane au fost reținute și urmează să fie prezentate în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. O a 12-a persoană este deja încarcerată într-un penitenciar, condamnată într-un alt dosar, și urmează să fie și ea prezentată în fața instanței de judecată.

În urma perchezițiilor de marți, polițiștii au ridicat peste 3.400.000 lei, peste 220.000 euro, peste 156.000 dolari, 23.980 lire sterline, 7.300 coroane norvegiene, 6 autoturisme si au simulat două seifuri.

UPDATE 20.50 | Polițiștii au efectuat în total 41 de percheziții la domiciliile și sediile unor societăți comerciale din domeniul schimbului valutar, fiind vizate două grupări infracționale formate din 22 de persoane, din Ilfov, București și Constanța. Suspecții sunt bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul schimbului valutar ilegal.

„În fapt, una dintre grupări efectua activități de schimb valutar la negru într-un complex comercial din localitatea Dobroești, județul Ilfov, schimbând in valuta,  LEII obținuți, din activități de evaziune fiscală, de către administratorii unor societăți comerciale din respectivul complex.

Prin alte pesoane implicate, banii astfel obținuți ( LEII ) erau transferați membrilor celeilalte grupări din municipiul Constanța, care dețin mai multe case de schimb valutar, unde erau schimbate din nou în valută, scopul final fiind eludarea bugetului de stat. Sumele de bani schimbate de comercianții amintiți erau trimise în Republica China, fiind folosite de  diverse firme fantomă, si  astfel săvârșită infracțiunea de spălare de bani”, informează Poliția Română, într-un comunicat.  Aproximativ 130 de polițiști au luat la parte la aceste percheziții. Totodată, 17 persoane au fost duse la audieri.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

„Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale- IGPR, Biroul de Operațiuni Speciale-DGPMB, Serviciul de Operațiuni Speciale – IPJ Constanța. Cercetările sunt efectuate sub supravegherea   Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și spălare de bani”, se mai arată în comunicatul citat.


Din primele cercetări reiese că în această afacere erau implicate două grupări infracționale formate din cetățeni iranieni și români, precum și 10 societăți comerciale.

UPDATE | 11 persoane reținute după perchezițiile la case de schimb valutar din București, Ilfov și Constanța

La audieri au fost aduse, marţi seară, 17 persoane.


Un italian este considerat erou după ce și-a salvat nepoata din inundații. A murit încercând să salveze restul familiei

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI