Subiectele la BAC română au fost aceleași la profilul real și la profilul uman. Singura diferență a fost la subiectul al III-lea, unde a picat comedia, însă cerința a fost diferită.

Absolvenții de la profilul uman au avut ca subiect „particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată”, în timp ce absolvenții profilului real au avut „particularitățile unei comedii studiate”.

La primul subiect elevii de la real au avut, la punctul A, un fragment din „Amintiri despre G. Călinescu”, iar la punctul B să redacteze un text argumentativ dacă mass-media contribuie la crearea imaginii unei persoane publice.

La subiectul al II-lea la examenul de Bacalaureat la Limba Română elevii de la real au avut un text din Ion Agârbiceanu, Arhanghelii.

Adevărul a publicat mai multe „perle” pe care elevii le-au scris pe foaia de examen.

”Gabriel Călinescu arăta bine pentru vârsta lui mai ales că se apropia să moară”

”Nu avea haine era sărăcie”

”El a poposit la Paris, dar voia să studieze pe la Timişoara”

”Aş vrea să ştiţi că mass media e pentru modă, fashion, nebunii de ăstea. Asta caută lumea. Cum să promoveze un nebun din literatură în ziare?”

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

”Mi-ar plăcea să apar la ziar, simt că voi deveni o vedetă, am talent de mică, cânt mereu, ador să fiu în centrul atenţiei”

”Promovarea nebuniei în textul ăsta. Săracul profesor. Dar eu nu am învăţat că Călinescu era profesor, ştiam că e poet.”

”I. L. Caragiale este cel mai mare poet din literatura universală. El a scris ,,Riga Criptyo şi Enigel”

”Scrisoarea a fost pierdută de aia care căuta distracţie şi pe la primărie. Ca-n zilele noastre, umblă ăştia după bani şi după funcţii, n-ai treabă.”

”Băh, Zoe asta deşteaptă dă-o-n măsa s-a descurcat femeia, doi morţi lângă ea, îi freca cum vrea”

”Ion este personajul principal pentru O scrisoare pierdută şi era combinat cu Zoe”

”O scrisore pierdută” a apărut anul trecut, am fost eu la piesa de teatru cu o gagică”

”Este de o impresionantă valoare muzicală această piesă a lui nea Fănică ea se poate cânta pe la teatre”

”G. Călinescu rămâne în memoria noastră prin prostia lui.”

”Bă, e groasă vă scriu Ion că asta am auzit înainte cu o seară că se dă”

”Caţavencu era băiat şmecher umbla cu  Zoe, dar nu ştia Trahanache care era ramolit, iar ăla Tipătescu era mort de iubire după ea”

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

”Zoe era paraşută o interesau banii ca boarfele din ziua de azi”

”Otilia Mărculescu din comedia „Enigma Otiliei” era panaramă că a plecat cu Tipătescu şi apoi cu Conu Leonida”

Unii profesori de Limba și literatura română consideră că subiectele date la Bacalaureat 2020 nu au fost grele, iar candidații ar trebui să ia fără probleme notă de trece, adică nota 6. ”Se poate obține nota 6 dacă elevii nu sunt analfabeți funcțional”, a precizat profesoara Cristina Tunegaru.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Subiectele la Romana la BAC 2020

Rezolvarea subiectelor la Romana la BAC 2020

Barem de corectare la Romana la BAC 2020.



   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI