Aproape 17.000 de români s-au vaccinat anti-COVID, în ultimele 24 de ore

Comentează

În ultimele 24 de ore, 16.688 de persoane au primit vaccinul anti-COVID, potrivit datelor transmise luni, 31 ianuarie, de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV). Numărul românilor imunizaţi anti-COVID a crescut cu aproape 5.400 față de ziua precedentă, 30 ianuarie.

Dintre cele 16.688 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 2.739 de persoane au făcut prima doză, 3.464 au primit rapelul, iar 10.485 s-au prezentat pentru cea de-a treia doză – sau „booster”.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 8.072.187 de persoane, iar 7.980.034 au primit schema completă. De asemenea, 2.388.599 de persoane au fost vaccinate cu doza a treia.

Arhiva foto

Numărul persoanelor care au optat pentru vaccinul Pfizer la prima doză a fost de 1.347, în ultimele 24 de ore. De asemenea, 3.370 au ales acest vaccin pentru rapel, iar 9.399 au făcut cea de-a treia doză. Vaccinul Moderna a fost ales de peste 700 de români, dintre care 603 au făcut doza trei. Vaccinul în doză unică de la Johnson & Johnson a fost preferat de aproape 1.500 de români, dintre care 483 sunt cu doza booster.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 8 reacţii adverse, dintre care 7 de la vaccinul Pfizer. Din cele 7 reacţii adverse la Pfizer, 4 erau la dozele "Pediatric" destinate copiilor, iar o reacţie adversă a fost raportată în cazul Moderna. În total, în România, de la debutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 19.892 de reacții adverse, o rată de 1,21 la 1.000 de doze administrate.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/01/tabel-situatie-vaccinari31-01-22.pdf" title="Tabel-situatie-vaccinari_31.01.22"]

Numărul de persoane vaccinate în ultimele şapte zile:

  • 31 ianuarie - 16.688 (2.739 cu prima doză, 3.464 cu rapelul şi 10.485 cu a treia doză)
  • 30 ianuarie - 11.291 (1.888 cu prima doză, 1.889 cu rapelul și 7.514 cu a treia doză)
  • 29 ianuarie - 19.133 (3.681 cu prima doză, 3.170 cu rapelul și 12.282 cu a treia doză)
  • 28 ianuarie - 23.133 (4.087 cu prima doză, 4.178 cu rapelul şi 14.868 cu a treia doză)
  • 27 ianuarie - 20.204 (3.756 cu prima doză, 3.703 cu rapelul și 12.745 cu doza a treia)
  • 26 ianuarie - 18.873 (3.531 cu prima doză, 3.662 cu rapelul și 11.680 cu doza a treia)
  • 25 ianuarie - 17.316 (3.002 cu prima doză, 3.261 cu rapelul și 11.053 cu a treia doză)
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O dronă de război
21:42
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
21:33
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
22:16
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
23:23
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
23:17
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
23:16
Marea finală a Campionatului Național de Drift va avea loc în Piața Constituției
23:01
„Falsa banană”, planta din Africa care ar putea salva omenirea de foamete în plină criză climatică
TRENDING
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
21:50
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri