10.126 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID în ultimele 24 de ore, potrivit datelor prezentate sâmbătă de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV). Cifrele sunt în scădere față de ultimele patru zile, când s-au înregistrat peste 15.000 de oameni imunizați.
Rata vaccinării a scăzut iar, fără a atinge însă un record. Cel mai mic număr de persoane imunizate din ultimele 8 luni a fost înregistrat pe 1 august, la o zi după atingerea pragului de cinci milioane de persoane vaccinate anti-COVID, când autoritrățile din România au raportat numai 7.330 de persoane imunizate în 24 de ore.
Sâmbătă, 7 august, CNCAV a raportat 6.666 de persoane vaccinate cu prima doză și 3.460 care au făcut rapelul.
În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 5.064.877 de persoane, iar 4.920.323 au primit schema completă.
În ultimele 24 de ore, 3.068 de persoane s-au imunizat cu vaccinul de la Pfizer la prima doză, în timp ce 3.259 au efectuat rapelul. De asemenea, 3.504 persoane s-au imunizat cu vaccinul de la Johnson & Johnson, administrat în doză unică.
Pentru Moderna s-au prezentat 87 de persoane la prima doză și alte 159 la rapel, în timp ce AstraZeneca a fost folosit pentru 7 persoane ca primă doză și pentru 42 la rapel.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/tabel-situatie-vaccinari07-08-2021.pdf" title="Tabel situatie vaccinari_07.08.2021"]
În ultimele 24 de ore au fost raportate opt reacții adverse după vaccinare, două pentru Pfizer și șase la Johnson & Johnson.