Apa a acoperit, ieri, uliţele din satul băcăuan Săuceşti, la scurt timp după ce şi ultimii locuitori au fost evacuaţi de către jandarmi. Satul pustiu a fost inundat încă de la primele ore ale dimineţii, iar către prânz, nivelul apei depăşea un metru. Mulţi dintre cei 2.000 de oameni evacuaţi s-au adăpostit la rude sau în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţi, dar au fost şi câţiva care au preferat să îşi întindă corturile pe dealurile din apropierea satului, de teamă că în urmă hoţii le vor fura ce nu le ia apa.
Nemulţumiţi, băcăuanii şi-au vărsat, ieri, furia asupra premierului Emil Boc, aflat în vizită de lucru. Şi preşedintele Băsescu şi-a făcut, ieri, apariţia în zonele afectate de inundaţii din Pătrăuţi, Suceava. Acesta le-a transmis localnicilor “sănătate şi putere” şi i-a încurajat să se ajute între ei. “Consătenii afectaţi de ape trebuie ajutaţi să îşi clădească viitoarele case”, a spus Băsescu.
Cerşetorii se dau sinistraţi
De nenorocirea românilor afectaţi de inundaţii profită o reţea de cerşetori care acţionează în sudul Germaniei. Aceştia cerşesc, arătând o fiţuică pe care scrie că sunt sinistraţi din România.
Ne ameninţă ciclonul
Meteorologii avertizează că, dacă azi vom avea parte doar de ploi locale şi scurte, mâine revin ploile torenţiale în toată ţara. Chiar ministrul mediului, Laszlo Borbely, a avertizat că mâine s-ar putea forma un ciclon care va afecta mai ales zona Moldovei. Doar prima parte a zilei de azi va fi însorită, spre seară urmând să se formeze nori de ploaie. Se vor înregistra şi descărcări electrice.
Citeşte şi Cod roşu de inundaţii până duminică
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro