Mai mult de 50 de şcoli şi grădiniţe din Galați, din totalul celor 448 de unităţi de învăţământ, nu au autorizație sanitară de la DSP, informează ziarul local Viața liberă.
Din totalul unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică şi arondate acestora, 51 nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Galaţi.
Este vorba despre 26 de grădiniţe (25 + 1 parţial), 19 şcoli (12 + 7 parţial) şi 6 licee (2 + 4 parţial), se arată într-un raport prezentat în cadrul Comisiei de Dialog Social desfăşurată recent la Prefectura Galaţi.
Parţial autorizate sunt unităţile de învăţământ care au mai multe corpuri în structură şi nu toate sunt autorizate.
Motivele neautorizării școlilor și grădinițelor din Galați sunt diverse: funcţionează în locaţii improprii, nu au circuite funcţionale, au cubaj şi iluminat natural necorespunzător, nu au grupuri sanitare suficiente.
Alte unități de învățământ nu au primit autorizaţie sanitară pentru că le lipsesc spaţiile de joacă, au paturi suprapuse şi insuficiente, au instalaţii sanitare nefuncţionale, lipseşte apa curentă, clădirile sunt deteriorată sau în reabilitare.