Peste jumătate dintre români cred că România nu ar trebui să primească refugiaţi

Comentează

Din sondajul "Barometrul de opinie publică - Adevărul despre România" rezultă că 95,8 la sută dintre persoanele chestionate au auzit despre criza refugiaţilor din Orientul Mijlociu care încearcă să intre în Uniunea Europeană, iar 41,7 la sută cred că aceştia s-au adunat la graniţele Uniunii Europene din cauza războiului din Orientul Mijlociu, 23,4 la sută cred că sunt grupuri organizate cu scopul de a destabiliza Europa, 23,3 la sută consideră că aceştia au plecat din ţările de origine din cauza sărăciei, iar 5,8 la sută spun că imigranţii pur şi simplu preferă să trăiască în Uniunea Europeană.
Proporţia celor care cred că România ar putea deveni o ţară importantă de tranzit pentru imigranţii din Orient este mică. Astfel, doar 9,3 la sută dintre participanţi au răspuns "în foarte mare măsură" şi 20,2 la sută "în mare măsură".
Aproape un sfert dintre persoanele chestionate cred că sunt şanse mici ca imigranţii să tranziteze România, 22,5 la sută spun că şansele nu sunt nici mici, nici mari, iar 12,2 la sută au afirmat că acest lucru ar fi posibil într-o foarte mică măsură.
La întrebarea "În ce măsură credeţi că România ar putea deveni o ţară importantă de destinaţie (în care să se stabilească) pentru imigranţii din Orient ?", doar şapte la sută dintre participanţii la studiu cred că "în foarte mare măsură", 16,9 la sută au spus "în mare măsură", 21,8 la sută au răspuns "nici în mare, nici în mică măsură", 27,1 la sută "în mică măsură" şi 17,2 la sută "în foarte mică măsură".
După centralizarea răspunsurilor, a rezultat că 56,2 la sută dintre români spun că România nu ar trebui să primească refugiaţi, 35,5 la sută consideră că ţara noastră ar trebui să găzduiască imigranţi, iar 8,3 la sută au spus că nu ştiu sau au refuzat să răspundă.
Din cei 35,5 la sută care au spus că ar trebui să primim refugiaţi, 82,1 la sută consideră că România trebuie să-şi stabilească singură cota de refugiaţi pe care îi poate primi, iar 14,6 la sută că România ar trebui să primească cota de refugiaţi solicitată de la nivelul UE.
Din totalul persoanelor chestionate, 65,3 la sută spun că nu ar fi de acord ca refugiaţii să se stabilească în România şi doar 26,5 la sută că ar accepta acest lucru.
Numărul celor care se opun ca refugiaţii să se stabilească în localitatea lor este şi mai mare, 67,1 la sută dintre persoanele chestionate afirmând acest lucru, şi doar 24,4 la sută ar fi de acord.
Sondajul a fost realizat în perioada 10-15 septembrie 2015 pe un eşantion de 1.085 persoane, fiind reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste. Marja de eroare este de ±3 la sută, la un grad de încredere de 95 la sută.







Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Susținătorul lui Călin Georgescu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
07:43
Donald Trump anunță că Rusia va trimite peste 1,8 milioane de tone de motorină către SUA și piața globală. Reacția lui Volodimir Zelenski
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...