Sapte tone de carne de pui din Codlea au fost distribuite in trei hipermarketuri din Bucuresti. Potrivit reprezentantilor Cora, din momentul scoaterii la vanzare a produselor “Zanfir” si pana la retragerea acestora de pe rafturi, bucurestenii au cumparat aproximativ trei tone de carne de pui “Zanfir”. Conducerea Kaufland a refuzat insa sa declare cantitatea vanduta.


Pulpele, ciocanele si pieptul de pui, marca “Zanfir”, din Codlea, au ajuns pe masa a mii de bucuresteni, care, in week-end, si-au facut cumparaturile la Cora Pantelimon, Cora Lujerului si la Kaufland Colentina.


Potrivit Adinei Smaranda, reprezentant al societatii Cora, produsele “Zanfir” au fost furnizate, sambata, de ferma din Codlea, unde testele rapide au confirmat prezenta virusului gripei aviare. “Duminica la pranz insa, impreuna cu reprezentantii directiei sanitar-veterinare, am retras de la vanzare marfa nevanduta, adica 969 kg de carne de pui „Zanfir”, din Cora Pantelimon si 83 kg din Cora Lujerului”, a adaugat Adina Smaranda.


Reprezentantii Kaufland nu au fost la fel de deschisi ca cei de la Cora, acestia trantindu-ne telefonul in nas, intr-o prima faza. Intr-un final, directorul general, Gunter Grieb, ne-a acordat, in scris, o declaratie foarte vaga: “In urma informatiei primite de la Directia Sanitar Veterinara, ca in anumite regiuni din tara exista pericol de gripa aviara, si a faptului ca unul din furnizorii nostri ar putea avea produse provenite din aceste regiuni, am retras imediat de la vanzare, din magazinul Kaufland, produsele achizitionate de la furnizorul respectiv”.


Si compania Metro Cash&Carry a retras, duminica, din magazinele sale, 300 kg de carne de curcan, care provenea de la societatea Pati Prod Codlea, la a carei ferma exista suspiciunea de gripa aviara. “Desi nu a existat o solicitare oficiala din partea Directiei Sanitar-Veterinare (DSV), am dispus retragerea acestei marfi de la comercializare, aflandu-se acum la dispozitia inspectorilor DSV”, a declarat directorul de comunicare al companiei, Delia Nica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.