Cum este sărbătorit Paștele în cea mai veche biserică creștină din România, Peștera Sfântului Andrei: “Totul e rânduit de la Dumnezeu, și boala, și vindecarea”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De Paşti, la Peştera Sfântului Andrei preoţii şi călugării se vor ruga “să ne ia Dumnezeu boala”, vor ciocni ouă, dar, ca de obicei, nu vor pune carne pe masă.
Cuprins:
Starea de urgenţă a transformat Peştera Sfântului Andrei în ceea ce era la început: un loc unde puteai vorbi cu Dumnezeu şi sfinţii Lui fără să fii întrerupt de zgomotul de fond al lumii.
Părintele Ierotei le duce, totuşi, dorul oamenilor la slujbele zilnice. După ani şi ani de conversaţii cu Cel de Sus, se poate întâmpla să nu mai apară nimic nou de spus, cu excepţia unor consideraţii despre vreme.
Aşa că bătrânul călugăr se bucură să aibă oameni în faţă, fie ei şi oameni străini, să le povestească şi lor despre istoria locului.
La câţiva kilometri depărtare, e un sat, Ion Corvin, fost Cuzgun. Urci cu maşina un drum şerpuit printre dealuri cu păduri şi dai de poiana largă, în capătul căreia se zăresc un platou pietruit, chiliile şi faţada de piatră a intrării în peşteră.
Peştera e chiar o peşteră, dar nu ai senzaţia de apăsare când intri în ea. La un capăt al tunelului se află altarul, iar deasupra lui, unde ar trebui să fie catapeteasma, e o gură rotundă de aerisire, prin care vezi cerul.
De vorbă cu vieţile sfinţilor
Aici se spune că s-a adăpostit Sfântul Andrei timp de cinci ani. A venit cu ucenicii săi şi a întemeiat o mănăstire, prin anul 60 d.Hr. Pe aici trăiau sciţii.
Apostolul a venit şi a plecat să creştineze şi alţi barbari. Rezultatele trecerii lui pe meleagurile noastre sunt încă subiect de aprinse dezbateri în celule de criză.
Prin anul 60 d.Hr., Sfântul Andrei a fost crucificat în Grecia, la Patras, din ordinul unui împărat. Mănăstirea întemeiată de el în Dobrogea a durat câteva sute de ani, până au dărâmat-o turcii.
Locul ăsta e sfânt, călcăm peste sfinţi aici. Pe dealurile din faţă au fost cimitirele de călugări. Erau cinci mii de călugări, turcii şi i-au ucis pe toţi. Părintele Ierotei:
Părintele Ierotei vorbeşte despre Sfântul Andrei ca despre un om pe care l-a întâlnit în carne şi oase. Vorbeşte cum vorbim noi, cei din lume, de exemplu, despre un profesor pe care l-am avut şi care ne-a influenţat alegerile în viaţă.
Şi despre alţi sfinţi şi sfinte părintele Ierotei vorbeşte la fel de familiar. Ca despre rude sau prieteni, cunoştinţe, colegi, pe scurt, ca despre oameni pe care, dacă nu ar fi atât de prinşi cu diverse treburi oficiale, i-ai putea avea invitaţi duminica la masă şi la zilele de naştere.
Un pat aşternut de la facerea lumii
Stă în pragul peşterii şi mângâie cu drag din priviri patul sfântului, o săpătură în peretele calcaros, pe care acum sunt pături de lână şi perne turtite de şezuturile a mii de turişti.
Noi, cei din lume, ne asamblăm singuri paturile. Apostolului Andrei Dumnezeu i-a pregătit peştera cu mobilierul aferent încă de la începutul timpurilor: „Dumnezeu a făcut locul ăsta special pentru el, să aibă unde se adăposti când vine să predice pe pământurile astea”.
Arhitectul ceresc i-a dat apostolului Său o peşteră, să se roage în ea şi să creştineze din ea triburi întregi. Sfântul s-a rugat şi, de bine, de rău, ne-a creştinat. În grota asta tapetată cu muşchi, a fost celebrată pentru prima oară Învierea pe teritoriul ţării noastre.
Poate, dacă Sfântul Andrei primea măcar o garsonieră confort III, peste mii de ani, nu mai eram tentaţi să ieşim din apartamente, să cerem lumină de la preşedintele de scară.
Părintele Ierotei slujeşte la altarul din peşteră de 30 de ani. A stat o vreme pe lângă părintele Cleopa, la Mănăstirea Sihăstria, apoi a fost trimis aici. Are 84 de ani.
Îşi aduce aminte că avea 10 ani când au venit să sfinţească mânăstirea, în 1947. “Eram copil, am fost de faţă”. Barba albă îi acoperă şi mare parte din obraji, dar se vede că surâde cu ochii.
“Cum era aici, când se circula? Veneau autocare din toată ţara, veneau şi din Bulgaria, şi din Anglia. Am predicat la zeci de mii de oameni. Iar la slujbe erau mereu câte o sută, două de credincioşi. Acum nu mai e aceeaşi atmosferă. Cu oameni în ea, biserica e o bucată de cer”.
De trei ori pe zi, în peşteră se ţin slujbe, cu sau fără popor. Liturghie, vecernie, rugăciunile de la miezul nopţii: psalmii, utrenia, canoanele.
Anul ăsta, lumina de la Ierusalim s-ar putea să nu ajungă până aici, în acest colţ de Dobrogea. Dar călugărul din faţa noastră e împăcat. “Totul e rânduit de la Dumnezeu, şi boala, şi vindecarea. Dumnezeu are pentru fiecare planul Lui, ne urmăreşte pe fiecare şi vrea să ne mântuiască pe toţi. Să nu trecem nici unul în partea cealaltă”.
“Apoi va veni o boală care se va întinde”
Pandemia stă scrisă în textele sfinte. Părintele îşi aminteşte că l-a auzit în copilărie pe un preot, citind şi interpretând din epistole despre cum va fi viitorul: “Va veni un partid care va conduce ţara timp de 50 de ani şi toţi vor lucra împreună. Apoi va veni o libertate mare, se vor deschide graniţele. Şi îmi amintesc că bătrânii se mirau: cum să treacă oamenii aşa, dintr-o ţară în alta? Şi uite că aşa s-a întâmplat. După care va veni o boală care se va întinde pe tot globul. Şi va dura un an, doi ani, trei ani. Dar va trece şi asta. După care va veni altceva”.
Călugărul şi-a oprit aici, brusc, amintirea. “Viaţa e scurtă, nici nu ştii când trece. Să nu uităm că ne-a fost dată din iubire. Să n-o risipim! Sfântul Andrei când şi-a primit crucea, a luat-o în braţe, a sărutat-o şi a zis: Doamne, îţi mulţumesc că mi-am îndeplinit misiunea!”
Boala va trece. Şi libertatea se va întoarce. “Iar omul, dacă nu e puţin strâns, uită de Dumnezeu şi de aproape. Dar nu e niciodată prea târziu să-şi aducă aminte şi să fie iertat, chiar şi în ultimul minut al ultimului ceas”. Părintele Ierotei râde, nu e mânios pe memoria scurtă a omului.
Poate ne întoarcem spre Dumnezeu, după boala asta. Poate ar trebui ajutaţi tinerii să aibă locuri de muncă, să se poată căsători şi avea copii. Dumnezeu ne iubeşte cu copii, copiii sunt cea mai mare bogăţie. Părintele Ierotei
Dacă totul e rânduit, mai are rost să ne rugăm, ajută la ceva? “Ajută să ne rugăm. Să ne rugăm cum putem, unde putem. Dar să ne rugăm. Dumnezeu a ascultat de rugăciunile prorocului Ilie, când a închis cerurile, să nu mai plouă, apoi le-a deschis din nou, după trei ani. Dacă L-a rugat prorocul, n-a mai fost supărat. Acum tot aşa, Dumnezeu o să ne ia şi boala, şi lumea o să se mai întoarcă la creştinism, la credinţă”.
De Paşti, în cea mai veche biserică din România se va ţine slujba de sărbătoare, se vor ciocni ouă roşii, dar nu se va mânca miel sau alt fel de carne.
“Noi ne gospodărim destul de bine, avem câteva animale, ceva pământ, grădină, dar mâncăm numai legume. Doar în zilele cu dezlegare mâncăm ouă şi lactate. Aşa a fost dintotdeauna. Avem mai mult decât ne trebuie”.
Dar cozonaci? “Da, de Paşti facem şi cozonaci”. Şi părintele Ierotei zâmbeşte iar, îi zâmbeşte copilului Ierotei care a văzut cu ochii lui izvorul ieşit din toiagul apostolului şi care asculta cu ochii mari bătrânii citind ordonanţele divine şi minunându-se, neîncrezători.
