Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj a efectuat joi, 3 aprilie 2025, o acțiune de control în Piața Mihai Viteazul, în urma unor sesizări cu privire la nereguli grave. S-au verificat 22 de operatori economici, relatează Știri de Cluj.
Cuprins:
În urma verificărilor, comisarii au aplicat 35 de amenzi în valoare totală de 280.000 de lei, 16 avertismente și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de 15.000 de lei. De asemenea, au fost retrase temporar produse alimentare în valoare de 14.500 de lei.
Mai mult, autoritățile au decis „oprirea temporară a prestării serviciilor pentru întreaga Piață Mihai Viteazu - Multiplex Leul”, urmând ca operatorii economici să remedieze deficiențele descoperite.
Iată care au fost principalele nereguli constatate:
În acest context, CJPC Cluj a anunțat că va monitoriza îndeaproape modul în care operatorii economici respectă măsurile impuse. De asemenea, a anunțat că va continua controalele pentru protejarea consumatorilor.
Administratorii Pieței Agroalimentare din Piața Mihai Viteazul au declarat pentru Știri de Cluj că vor fi implementate măsuri imediate de igienizare, astfel încât activitatea să poată fi reluată cât mai repede, în cursul zilei de mâine, 4 aprilie 2025:
„Ca urmare a controlului preventiv efectuat de CJPC Cluj în cadrul Pieței Agroalimentare Leul la data de 03.04.2025, vizând atât partea de piață agroalimentară, cât și magazinele/spațiile comerciale adiacente, s-a dispus măsura suspendării temporare a activității până la remediere. Societatea Ardeal Construct SRL are implementat un program strict de dezinsecție, deratizare și dezinfecție, conformându-se prevederilor legale, situația prezentă fiind generată de lipsa de coordonare a intervențiilor de dezinsecție la nivelul operatorilor care activează în cadrul complexului comercial.
Având în vedere aceste aspecte, administratorul Pieței Agroalimentare Leul a început implementarea măsurilor care se impun, urmând ca în această după-amiază și în această seară să efectueze de urgență intervenții generale de dezinsecție, astfel încât activitatea să poată fi reluată mâine, 04.04.2025. În cadrul Complexului Leul vor fi luate măsuri de implementare a unui program pentru următoarea perioadă, care să asigure standardele de siguranță alimentară și protecție a consumatorului, urmând să impună tuturor celor care își desfășoară activitatea în cadrul Complexului Leul conformarea la acest program de măsuri care urmează să fie adoptat.
Ardeal Construct SRL se va conforma îndrumărilor și recomandărilor CJPC Cluj, astfel încât împreună să asigurăm un mediu sigur pentru fiecare client care trece pragul Pieței Agroalimentare Leul”.
În ceea ce privește controalele ANPC, Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a efectuat o serie de controale în Arad, care au rezultat în închiderea mai multor localuri.