structuri de gestionare, n-au apartinut, de fapt, nimanui. Exploatarile haotice si braconajul de pana acum cativa ani au atras atentia si presei, dar si autoritatilor.
De curand, exploatarea resurselor a fost concesionata unor investitori privati. La inceput, locuitorii s-au temut ca acest lucru va duce la o exploatare si mai puternica, cu efecte dramatice. Nu neaparat pentru Delta, dar mai ales pentru nivelul lor de trai. Asteptarile au fost insa infirmate. Toata lumea pare a fi avut de castigat. Bugetul beneficiaza de pe urma concesionarii, castigand anual aproape 30 miliarde lei. Controlul riguros a condus la venituri mai mari pentru 1.700 de pescari autorizati si familiile lor. Cei din Sfantu Gheorghe au terminat de curand sezonul de pescuit la scrumbie. Venitul lor mediu pe doua luni a fost de circa 50 milioane lei. Iar la rezervatia Razim-Sinoe se castiga cam 15 milioane pe luna, tot anul.
Concesionarea Deltei a dus si la crearea de noi locuri de munca, in special pentru categorii fara mari sanse. in curand se va deschide o fabrica de procesare a pestelui, cu aproape 700 de slujbe pentru femei. Concesionarea e eficienta in special datorita reducerii braconajului. in afara activitatii autoritatilor (politie, graniceri), administratia rezervatiei are un corp de control al concesiunii. Acest corp a confiscat in 2003 peste 5.000 de scule de pescuit interzise de lege, spune guvernatorul Deltei, Virgil Munteanu. Adica de doua ori mai mult decat autoritatile in acelasi an. Deci paza propriei zone de administrare e mai eficienta decat protectia statului.
Guvernatorul mai spune, citand date ale Institutului Delta Dunarii, ca „piata neagra” a pestelui s-a redus la jumatate in 2003 fata de 2002 in urma actiunilor corpului de paza. Echipele de control sunt formate din 100 de angajati.
Spre deosebire de anii anteriori cand turismul nu era un punct de atractie pentru oamenii de afaceri, acum tot mai multi investitori vor sa demarareze proiecte turistice. in aceasta vara, in Delta vor fi inaugurate trei centre turistice. Primul complex e situat in zona Sadova-Parches, investitiile unui consortiu americano-britanic ridicandu-se la peste 5 milioane euro. Momentul de maxima atractie il va constitui festivalul Dakino, care va avea loc in aceasta vara in zona Sfantu Gheorghe.

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
Playtech.ro
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Observatornews.ro
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
Știrileprotv.ro
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Orangesport.ro
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“