Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică la prânz, în apropiere de Milano, iar opt persoane care se aflau la bordul aparatului de zbor au murit.

Printre victime se numără omul de afaceri Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogați români, soția acestuia, dar și fiul lor în vârstă de 30 de ani, scrie ziarul La Repubblica, informația fiind confirmată și de un oficial MAE pentru ziarul Libertatea.

Avionul care s-a prăbuşit duminică, la Milano, este un PC-12 / 47E, cu numărul de înregistrare YR-PDV. Avionul de şase ani s-ar fi prăbuşit la aproximativ trei minute după decolare, potrivit datelor Flightradar24.

Pilatus Pc-12 este un avion produs în Elveţia, destinat clienţilor de afaceri. În lumea aviaţiei, este recunoscut ca un aparat de zbor excelent, potrivit Mediafax. Charterul se poate închiria cu 1.800 de dolari pe oră.

Aeronava cu aripi joase are un singur motor, fiind produsă de Swiss Pilatus Aircraft, cu o capacitate mare de încărcare și este proiectată pentru a fi utilizată la transportul uşor şi pentru utilizatorii de afaceri.

În lumea aeronauticii este cunoscut ca un proiect excelent, realizat de o companie cu o lungă experienţă în construcţia de aparate aeriene. Pe site-ul său, compania elveţiană îl numeşte „SUV-ul aerian”, citând o recenzie a unei reviste de specialitate din lumea aviaţiei.

Avionul, un Pilatus PC12 înmatriculat YR-PDV, a decolat de la aeroportul Linate din Milano cu destinația Olbia, însă după un tur de aeroport s-a prăbușit într-o zonă rezidențială de la sud-est de Milano și în imediata apropiere a aeroportului Linate și a unei stații de metrou.

Citeşte şi:

Presa italiană: Avionul cu 8 oameni prăbușit lângă Milano, pilotat de miliardarul român Dan Petrescu. MAE confirmă doi români morți

Imagini dramatice la „Marius Nasta”, unde și pe holuri sunt paturi cu bolnavi de COVID. „Următoarea etapă va fi să îi punem doi în pat”

Ați avut acces la vaccin cu mult timp înaintea noastră. Ce se întâmplă?

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Observatornews.ro
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale