„Am fost informat în luna ianuarie despre pregătirile pentru război și am început să ne antrenăm”, a recunoscut pilotul Maxim Kriștop, care a mărturisit că a bombardat de trei ori teritoriul Ucrainei.

Ni s-a spus că vom bombarda Ucraina! Au început să aducă muniție în unitatea noastră și am început, de asemenea, antrenamentele la altitudini joase, pentru depășirea apărării antiaeriene. În mod oficial, acestea erau realizate ca pregătire pentru participarea la exercițiul ruso-belarus Allied Resolve 2022.

Maxim Kriștop:

Două dintre atacuri au vizat armata ucraineană, însă, pe 6 martie, a vizat rezidențe civile.

„Recunosc oroarea crimelor mele. Îmi cer scuze poporului ucrainean”. Conferință de presă a piloților ruși capturați de ucraineni
Prizonierii au răspuns întrebărilor presei.

„Dacă nu am fi fost doborâți, am fi continuat să respectăm ordinele. Suntem militari”

„În procesul de îndeplinire a misiunii de luptă, mi-am dat seama că ținta nu erau instalațiile militare ale inamicului, ci clădirile de locuințe, civili. Dacă nu am fi fost doborâți, am fi continuat să respectăm ordinele. Suntem militari. Dar cred că, mai devreme sau mai târziu, aș fi refuzat să execut ordinele penale”, a afirmat Kriștop. „După bombardament, am fost doborât de apărarea antiaeriană ucraineană și luat prizonier”, a completat locotenent-colonelul rus.

„Recunosc oroarea crimelor mele. Vreau să-mi cer scuze întregului popor ucrainean pentru nenorocirea pe care i-am adus-o. Promit să depun toate eforturile pentru a pune capăt acestui război cât mai curând posibil. Vreau să fie aduși în fața justiției cei responsabili pentru genocid”, s-a căit prizonierul rus.

Conferința de presă a durat aproximativ o oră.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.