Mergi direct la conținut »
Piloţii British Airways intră în grevă. Majoritatea zborurilor, anulate
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > Piloţii British Airways intră în grevă. Majoritatea zborurilor, anulate

Piloţii British Airways intră în grevă. Majoritatea zborurilor, anulate

Piloţii British Airways vor începe la miezul nopţii o grevă care va ține până pe 10 septembrie, nemulțumiți fiind de salarii şi de condiţiile de muncă.

De Andreea Radu,

British Airways a sfătuit pasagerii să nu meargă la aeroporturilebritanici de pe care decolează avioanele companiei, precizând că majoritatea călătorilor au apelat la soluții alternative, potrivit
independent.co.uk.

Atât British Airways (BA), cât şi sindicatul piloţilor, Balpa, au spus că sunt dispuşi să înceapă noi discuţii. Cu toate acestea, marea majoritate a zborurilor BA care decolează din Marea Britanie luni şi marţi au fost anulate. De asemenea, va vor fi afectate şi zborurile înainte şi după grevă.

În cel mai recent anunţ, BA a spus: „rămânem pregătiţi şi dispuşi să revenim la discuţiile cu Balpa”.

Între timp, Balpa a indicat că „piloţii BA ar putea renunţa la grevă dacă compania aeriană acceptă să negocieze o nouă propunere”. Sindicatul adaugă că grevele sunt o „ultimă soluţie”, născută din „frustrarea enormă” generată de managementul companiei aeriene, potrivit Mediafax.

Piloţii au respins anterior o creştere a salariilor în valoare de 11,5% pe parcursul a trei ani, propusă de compania aeriană în iulie. În schimb,BA spune că piloţii săi primesc deja salarii „la nivel mondial”.

Compania aeriană spune că, după creşterea salariilor cu 11,5%, după trei ani unii piloţi ar putea lua acasă mai mult de 200.000 de lire sterline pe an.

 
 
Close
Închide
  Close