Pilotul a murit în timpul zborului

Comentează

Situaţie fără precedent deasupra Oceanului Atlantic, la ora 20.00, ora României. Pilotul unui avion Boeing 777, care aparţine companiei Continental Airlines şi efectua o cursă din Bruxelles, Belgia, spre Newark, New Jersey, SUA, a murit subit, ieri, în timpul zborului. Aeronava a fost adusă la sol de unul dintre cei doi copiloţi care se aflau la bord, în timp ce zeci de milioane de oameni urmăreau, îngroziţi, la TV evenimentul.

Arhiva foto

Groaza s-a instaurat imediat în carlinga unui avion Boeing 777, care transporta 246 de pasageri, după ce pilotul a murit subit, pe scaunul său, chiar în timpul zborului. Însă, în ciuda momentelor terifiante, echipajul a dat dovadă de stăpânire de sine, l-a scos din cabină pe bărbatul decedat şi l-a dus în camera de odihnă, unul dintre cei doi copiloţi preluând controlul aeronavei, fără ca pasagerii să bănuiască nimic din cele petrecute, a relatat ABC News. Potrivit unui comunicat al companiei Continental Airlines, căreia îi aparţine aparatul, bărbatul de 61 de ani, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a murit din cauze naturale.

A decedat din cauze naturale

El avea o experienţă de zbor de 32 de ani. Cei doi copiloţi aflaţi la bord au anunţat turnul de control despre decesul pilotului şi au dus avionul în siguranţă la sol, pe aeroportul internaţional Liberty, din Newark, New Jersey, unde avea şi destinaţia, evitând astfel o adevărată tragedie.

Arhiva foto

Aparatul a fost aşteptat la sol de echipajele de intervenţie şi de maşinile de salvare în timp ce zeci de milioane de oameni urmăreau îngroziţi la TV care va fi soarta celor 246 de pasageri. Din fericire, nu au fost răniţi, iar medicii deplasaţi la faţa locului au constatat doar moarteapilotului. “Compania a luat legătura cu familia pilotului decedat şi i-a transmis sincere condoleanţe”, se mai arată în comunicat.

Arhiva foto

O cursă Tarom a aterizat de urgenţă la Madrid

O aeronavă Airbus A310, a companiei Tarom, care efectua o cursă Bucureşti-Tenerife a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, ieri, la Madrid, după ce cabina piloţilor s-a depresurizat. Cu toate că situaţia nu era foarte gravă, comandantul a decis să aterizeze la Madrid. Conform Realitatea TV, ieri seară, o altă aeronavă a companiei, trimisă să preia pasagerii, a avut probleme tehnice.

«Doamne, prin ce am trecut!»

Susan Morgan, unul dintre cei 246 de pasageri de la bordul avionului Boeing 777, a povestit reporterilor, că nu li s-a comunicat nimic despre moartea pilotului, doar la un moment dat au auzit că cineva are nevoie de un doctor, fără a afla alte detalii. Însă când aparatul se pregătea de aterizare şi ea a văzut maşinile de salvare, de poliţie şi de pompieri, şi-a dat seama că ceva rău s-a întâmplat şi că a fost la un pas de moarte. “Doamne, prin ce am trecut! Nu am ştiut absolut nimic”, a declarat ea.

Arhiva foto

A fost găsită bucătăria avionului dispărut în Atlantic

Bucătăria avionului Air France, dispărut, la 1 iunie, în timp ce efectua o cursă Brazilia- Franţa, a fost găsită de echipele de salvare, plutind în mijlocul Oceanului Atlantic. Aceasta este aproape intactă, iar în sertare se află chiar şi mâncarea care le era pregătită pasagerilor.

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Bărbat care apucă o pompă de combustibil la o benzinărie
22:17
Acciza la motorină, tăiată în continuare cu 25% în perioada 1–15 octombrie 2026
Pensionarii din România primesc bilete de tren cu 50% reducere și pentru anul 2027. Sursă foto: Hepta.
21:49
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
22:02
Bolojan revine și nu mai exclude o coaliție PNL - PSD: „Partidul a luat niște decizii, dar nu înseamnă că nu le poate schimba”. Ce spune de varianta Alexandru Nazare premier
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
21:17
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan din 5 octombrie: „Dar nu merită România o astfel de situație”
Ultimele știri
23:25
Răspunsul lui Tudor Chirilă și altor comentatori, după ce Nicușor Dan a scris despre un nou eșec: „Sǎ vǎ fie ruşine”
23:17
Șofer român oprit de polițiști pe o autostradă din Elveția. Descoperirea care a dus la confiscarea mașinii sale
23:16
Pete Hegseth reduce cu 20% numărul generalilor și amiralilor din armata SUA
23:00
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
TRENDING
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
16:24
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
21:50
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
20:29
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o sumă uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri