Avand pusti de asalt in locul traditionalelor iatagane si binocluri cu infrarosu in locul lunetelor, piratii vremurilor moderne reprezentau o amenintare din ce in ce mai mare in sud-estul Asiei, mai ales in largul coastelor provinciei indoneziene Aceh (in nordul Insulei Sumatra). Observatorii sustin ca raidurile lor au incetat, cel putin in prezent, ca urmare a catastrofelor care au lovit zona in decembrie 2004.
“De la tsunami din 26 decembrie, nu s-a mai inregistrat nici un atac asupra vaselor care trec prin Stramtoarea Malacca”, a declarat Noel Choong, directorul din Kuala Lumpur al Centrului pentru supravegherea activitatii de piraterie din cadrul Oficiului Maritim International, cu sediul la Londra.
“Unul dintre motive ar putea fi faptul ca baza materiala de care se foloseau – barci si arme – a fost distrusa de tsunami sau, desigur, o alta posibilitate ar fi ca ei insisi sa fi murit”, adauga specialistul.
In fiecare an, peste 100.000 de nave trec prin Stramtoarea Malacca, care are o lungime de 960 de kilometri si separa insula indoneziana Sumatra de Peninsula malaysiana. Aceste nave transporta aproape jumatate din volumul total de petrol tranzactionat la nivel mondial si o treime din totalul altor produse transportate de marina comerciala.
Piratii din largul coastelor provinciei Aceh au ajuns renumiti pentru violenta si gradul ridicat de dotare. Autoritatile indoneziene i-au acuzat mult timp pe rebelii separatisti din miscarea GAM ca practica pirateria pentru a-si sustine financiar campania militara, care dureaza de aproape trei decenii. Marturiile unor marinari rapiti in vederea obtinerii unor rascumparari indica mai degraba o retea criminala ca fiind principala responsabila de astfel de acte.
In jafuri sunt implicate de obicei cateva barci cu motor, transportand indivizi inarmati care ataca in primele ore ale diminetii. Daca reusesc sa se urce la bordul unui vas, atacatorii rapesc membri ai echipajului si sparg seifurile. Alteori, dispar cu tot cu nave si incarcatura lor, inclusiv cu intreg echipajul, cerand rascumparari de 60.000 de dolari pentru fiecare om.
Incidentele de acest gen s-au intensificat in special in ultimii doi ani. In 2003, Oficiul Maritim International a raportat ca 121 din cele 445 de cazuri de piraterie inregistrate asupra navelor comerciale au avut loc in apele indoneziene (cu 20 la suta mai multe fata de anul precedent).