Locuitorii din Walldorf, oraș situat în sud-vestul Germaniei, au primit ordin în luna mai să-și țină pisicile în casă pentru a proteja o pasăre pe cale de dispariție.

Pisicile aveau voie să se aventureze afară numai dacă erau ținute într-o lesă de cel mult doi metri lungime.

Dacă o pisică scăpa din casă în perioada în care lockdownul era în vigoare, proprietarii erau obligați să sune la o linie telefonică specială, apoi să o găsească și să o rețină pe felina „fugară”.

Orice încălcare a acestei reguli ducea la amendă. Un proprietar al cărui animal a rănit sau ucis una dintre păsările protejate a trebuit să plătească o amendă de aproximativ 50.000 de euro.

Autoritățile au încercat să protejeze populația locală de ciocârlan, sau galerida cristata, specia fiind pe cale de dispariție în statul Baden-Württemberg și în Germania. Potrivit specialiștilor, mai sunt doar trei perechi din această specie în Walldorf.

Nu se știe încă dacă acest lockdown a fost benefic pentru păsări, dar autoritățile au anunțat că vor ridica restricțiile cu două săptămâni mai devreme decât se anunțase anterior.

Acum, animalelor de companie li se va permite din nou să se plimbe liber de luni, 15 august, ora locală 0:01.

Foto cu caracter ilustrativ – Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.