Peste un miliard de euro, pentru repornirea întreprinderilor. Ce conține planul de investiții și redresare economică, pregătit de Guvernul PNL

Comentează
Arhiva foto

Planul de relansare economică gândit de Guvern conține acordarea de granturi pentru firmele mici, scheme de ajutor pentru plata chiriilor companiilor, ajutoare și investiții. Programul Start-Up Nation se va transforma în Star-Tech Innovation, iar banii se vor da firmelor inovative. De asemenea, vor exista ajutoare de stat pentru multinaționale și garanții pentru credite. Planul conține proiecte pe mai mulți ani, cele mai ambițioase fiind cele pe infrastructură, care s-ar termina în 2030.

Guvernul a introdus în planul de relansare economică și investiții pe termen lung, precum autostrăzi, realizarea de reactoare, centrale electrice, sisteme de irigații și spitale regionale, acestea fiind proiecte despre care s-a discutat mult în ultimii 5 ani, o parte fiind și în programul de guvernare al PSD din urmă cu 4 ani.

Libertatea vă prezintă o sinteză a principalele direcții ale Planului Național de Investiții și Relansare Economică ce va fi lansat, oficial, miercuri seară, de Guvernul României.

Repornirea întreprinderilor

  • 2.000 de euro pentru microîntreprinderi. Vor primi bani firmele fără niciun angajat, din toate domeniile. Bugetul este de 100 de milioane de euro, vor beneficia 50.000 de firme.
  • Finanțarea chiriilor pentru firmele închise în starea de urgență și starea de alertă. Bugetul schemei este de 160 de milioane de lei.
  • Repornirea IMM-urilor din turism, transporturi, restaurante, cafenele, baruri sau evenimente. Firmele vor putea primi maximum 125.000 de euro. Bugetul alocat este de 350 de milioane de euro.
  • Granturi pentru investiții și reconversia economică a firmelor. Sunt vizate domeniile sanitar, pharma, industria alimentară, auto, IT, energie, construcții, turism, transporturi, confecții. Acestea vor primi între 50.000 și 200.000 de euro. Bugetul total este de 550 de milioane de euro.
  • Însumate, bugetele pentru repornirea întreprinderilor depășesc, astfel, un miliard de euro.

Programe de finanțare cu fonduri europene

  • Bani pentru investiții în microîntreprinderi. Se vor acorda maximum 200.000 de euro. Bugetul inițial era de 117 milioane de euro, la care se vor adăuga 130 de milioane de euro.
  • Bani pentru creșterea competitivității IMM-urilor. Valoarea granturilor variază între 200.000 și un milion de euro. Bugetul total: 450 de milioane de euro.
  • Granturi pentru investiții mari pentru creșterea productivității. Firmele vor putea beneficia între două și 6 milioane de euro. Bugetul total este de 550 de milioane de euro.

Bani pentru digitalizarea companiilor

  • Start-up-urile pentru studenți vor putea primi bani în funcție de numărul locurilor de muncă create. Pentru două locuri se primesc 40.000 de euro, pentru 5 se ajunge la 100.000 de euro. Bugetul schemei este de 150 de milioane de euro.
  • Granturi pentru digitalizarea IMM-urilor. Acestea vor primi între 30.000 de euro și 100.000 de euro pentru proiect. Banii se vor duce în special în echipamente IT și automatizarea echipamentelor. Buget: 150 de milioane de euro.
  • Star-Tech Innovation. Acesta este noul Start-Up Nation. Vor fi finanțate firmele inovative, fiecare dintre acestea urmând să primească aproximativ 42.000 de euro. În total, vor beneficia 7.000 de firme.
  • Programe de educație digitală pentru companii. Firmele vor putea primi între 30.000 și 100.000 de euro pe proiect. Bugetul schemei este de 30 de milioane de euro.

Agricultură și industrie alimentară

  • Construirea a 8 depozite regionale. Valoarea investiției: 120 de milioane de euro.
  • Achiziția de echipamente pentru irigații. Se acordă 6.000 de euro de beneficiar. În total, 48 de milioane de euro.
  • Procesarea și distribuția produselor agricole. Se vor acorda între 40.000 de euro pentru două locuri de muncă create și 100.000 de euro pentru cinci locuri de muncă. Buget: 200 de milioane de euro.
  • Instalarea tinerilor fermieri la sat, cu terenuri de la stat. Schema are buget de 42 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane pentru tinerii din afara granițelor. În primă fază vor putea fi concesionate terenuri de la stat în limita a maximum 50 de hectare.

Investiții noi și relocare a companiilor în România

  • Ajutoare de stat pentru investiții noi. Se va acorda un maximum de 37,5 milioane de euro pentru fiecare proiect. Schema are un buget de 1,5 miliarde de lei anual, până în 2023.
  • Ajutoare de stat regionale pentru investiții care creează locuri de muncă. Se vor acorda tot 37,5 milioane de euro maxim. Bugetul este de 450 de milioane de lei anual, până în 2025.

Garantarea creditelor

  • Credite cu dobândă subvenționată prin programul IMM Invest (15 miliarde de lei). Se estimează că vor beneficia 40.000 de firme.
  • Garanții acordate marilor companii pentru investiții sau activități curente. Primesc bani companiile cu cifră de afaceri mai mare de 20 de milioane de lei. Plafonul alocat este de 8 miliarde de lei, se estimează că vor beneficia 600 de companii.

Asigurarea lichidităților pentru companii

  • Garantarea asigurării creditului comercial. Practic, Guvernul vrea ca asigurătorii să preia mai mult risc. În caz de probleme, Guvernul asigură plata a 80% din suma nerecuperată. Buget: 1 miliard de lei.
  • Garantarea finanțărilor de tip factoring. Practic, guvernul garantează o serie de credite pe termen scurt acordate micilor companii, în limita a 500.000 de lei pentru fiecare firmă. Bugetul este de 1,5 miliarde de lei.
  • Garantarea leasingului de echipamente. Aici Executivul va garanta modernizarea firmelor care se finanțează din afara sistemului bancar, prin leasing. Va exista o limită de 5 milioane de lei pentru fiecare beneficiar. Plafonul de garantare este de 1,5 miliarde de lei.

Creșterea capitalizării companiilor și finanțarea activităților

  • Va fi înființat Fondul Român de Investiții (FRI), pentru investiții în domenii strategice. Acesta va putea face investiții în alte companii. Capitalizarea inițială va fi de 300 de milioane de euro.
  • Va fi înființată Banca Națională de Dezvoltare (BND). Aceasta se va împrumuta de pe piața de capital și va plasa banii în proiecte de investiții.
  • Bonificații la plata impozitului pe profit pentru firmele care au capitaluri pozitive. Prin această măsură Guvernul vrea să prevină retragerea banilor din firme.

Măsuri pentru angajați

  • Continuarea plății șomajului tehnic pentru firmele cu activitate suspendată. Impact: 850 de milioane de lei pe lună.
  • Suportarea de către Guvern a 41,5% din salariul brut pentru angajații trimiși în șomaj tehnic. Ajutorul se va acorda pentru trei luni, iar de el vor beneficia 750.000 de oameni. Impact: 3,35 miliarde de lei.
  • Granturi pentru formarea profesională a angajaților. Buget alocat: 150 de milioane de lei.

Ocuparea forței de muncă

  • Stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor de peste 50 de ani și a românilor întorși din străinătate. Angajatorii vor primi 50% din salariul brut, dar nu mai mult de 2.500 de lei dacă încadrează tineri sau persoane de peste 50 de ani care au fost concediate.
  • Granturi pentru acțiuni antreprenoriale. Vor fi acordate granturi de 25.000 de euro pentru susținerea locurilor de muncă destinate tinerior. Bugetul este de 300 de milioane de euro.
  • Stimularea telemuncii. Pentru fiecare angajat care lucrează la distanță se acordă 500 de euro destinați achiziției de echipamente IT.

Protecție socială

  • Sprijin pentru persoanele aflate în dificultate sau cu venituri precare. Se vor oferi pachete cu alimente și pachete de igienă corporală. Vor beneficia 1,18 milioane de persoane. Buget alocat: 225 milioane de euro.
  • Vouchere pentru masă caldă pentru bătrâni de peste 75 de ani care au venituri sub venitul minim garantat. Beneficiari: 250.000 de persoane. Buget alocat: 100 de milioane de euro.
  • Vouchere pentru elevii din familii cu venituri mici. Banii se acordă pentru rechizite, haine și încălțăminte. Beneficiari: 400.000 de copii. Buget: 30 de milioane de euro.

Investiții în infrastructură

  • Finalizarea a 407 kilometri de autostrăzi și drumuri-expres. Cost: 4,3 miliarde de euro.
  • Conectarea provinciilor istorice prin autostrăzi și a României la rețelele europene de transport. Acesta ar trebui realizate până în 2030. Cost: 31 de miliarde de euro.
  • Investiții în 3.000 de kilometri de cale ferată în perioada 2020-2030. Cost: 18 miliarde de euro.
  • Terminarea Magistralei 5 de metrou și realizarea de magistrale noi pe rutele: Gara de Nord - Otopeni, Gara de Nord - Progresu, extinderea Magistralei 2 Pipera - Petricani și Berceni - Linia de Centură. La acestea se adaugă realizarea unui metrou la Cluj pe magistrala Gilău - Florești - Cluj-Napoca.
  • Investiții de 4,3 miliarde de euro în domeniul naval.
  • Investiții de 2,9 miliarde de euro în domeniul aerian.

Energie

Vor avea loc investiții de 12,5 miliarde de euro în sistemul energetic național, în producția de energie, rețele inteligente și distribuție.

  • În parcuri eoliene vor fi investite 4,6 miliarde de lei.
  • 1,6 miliarde de lei vor intra în realizarea de noi capacități hidro
  • Investiții de 15,7 miliarde de lei realizate de Romgaz în centrale pe gaze (Iernut și Mintia), proiectele din Marea Neagră, realizarea unei fabrici de metanol și proiecte comune cu o serie de companii din industrie (Alro, Chimcomplex și Liberty Galați).
  • Restructurarea și decarbonarea Complexului Energetic Oltenia - 7,2 miliarde de lei.
  • Creșterea capacității de producție a Reactorului 1 de la Cernavodă cu încă 30 de ani și realizarea unei alte unități noi pe amplasament.
  • Creșterea capacității liniilor de transport. Transelectrica va băga 4,6 miliarde de lei.
  • Investiții de 9 miliarde de lei în sistemul de transport al gazelor, gestionat de Transgaz.

Sănătate

  • Trei spitale regionale vor fi construite în perioada 2021-2027 la Cluj, Iași și Craiova. Valoarea acestora este de 1,64 de miliarde de euro.
  • Investiții locale în sistemul sanitar actual. Ar urma să se modernizeze sau să fie construite 25 de spitale județene, 110 spitale orășenești și 1.450 de centre medicale în mediul rural. Bugetul total este de 17,5 miliarde de lei.

Educație

  • Tot în perioada 2021-2027 vor fi reabilitate 2.488 de școli, costurile fiind de 6 miliarde de lei.
  • 375 de școli vor beneficia în acest an de 31,4 milioane de lei pentru realizarea de toalete.
  • Construirea a 180 de grădinițe cu program prelungit sau săptămânal. Buget: 146 de milioane de lei.
  • Construirea a 40 de campusuri școlare, cu o valoare de două miliarde de lei.
  • Construirea a 30 de cămine pentru studenți cu 10.244 de locuri în 13 centre universitare. Valoarea investițiilor: 1,248 de miliarde de lei.

Dezvoltare locală

  • Extinderea rețelelor de apă și canal în perioada 2021-2027. Programul va finanța 750 de proiecte, iar costul este de 8 miliarde de lei.
  • Extinderea rețelelor de distribuție a gazelor cu scopul de a racorda 70% din locuințe. Programul are loc tot în perioada 2021-2027 și are un buget de 9,6 miliarde de lei.
  • Modernizarea drumurilor județene și locale. Între 2021 și 2027 vor fi alocate 20 de miliarde de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 20.000 de kilometri de drumuri locale și 12 miliarde de lei pentru 7.000 de kilometri de drumuri județene.
  • Reabilitarea termică a 45.000 de clădiri. Cost: 8 miliarde de lei.
  • Consolidarea a 300 de imobile cu risc seismic. Cost: un miliard de lei.
  • Modernizarea infrastructurii de termoficare în 15 unități administrative. Cost: 650 de milioane de lei.
  • Reabilitarea de monumente istorice, patrimoniu cultural și sedii – două miliarde de lei.
  • Locuințe pentru specialiști din învățământ, sănătate etc. În total, vor fi realizate 10.000 de locuințe pentru specialiști (cost două miliarde de lei) și 5.000 de locuințe pentru tineri (cost un miliard de lei).

Irigații

  • Reabilitarea a 138 de amenajări de irigații. Costurile totale cu infrastructura de irigații vor fi de 3,4 miliarde de euro.
  • Canalul Siret-Bărăgan.
  • Reabilitarea a 443 de amenajări de desecare și drenaj. Cost: 1,1 miliarde de euro.
  • Combaterea eroziunii solului prin investiții în reabilitarea a 220 de amenajări. Valoarea lucrărilor: 500 de milioane de euro.

Mediu

  • Programele Rabla și Rabla Plus – beneficiază în total de 545 de milioane de lei în 2020.
  • Dezvoltarea infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice. Are o alocare de 268 de milioane de lei în acest an.
  • Transport verde prin finanțarea autobuzelor electrice și a celor pe gaz comprimat. Alocarea este de 900 de milioane de lei.
  • Creșterea eficienței energetice în clădirile publice și private. Bugetul pe acest an este de 813 milioane de lei.
  • Creșterea eficienței în complexurile de producere a energiei - 628 de milioane de lei în 2020.
  • Împădurirea terenurilor are alocate 59 de milioane de lei în acest an.

Sport

  • Construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate între 3.000 și 30.000 de locuri. Valoarea investițiilor: 3,5 miliarde de lei.
  • Construirea a 8 bazine olimpice cu un miliard de lei și a 5 patinoare artificiale pentru competiții cu 300 de milioane de lei.
  • Realizarea a 5 săli polivalente, cu o capacitate între 5.000 și 16.000 de locuri. Cost: 1,2 miliarde de lei.
  • Construirea a 250 de săli de sport școlare, 45 de bazine, 400 de baze sportive. Valoarea totală este de 5,5 miliarde de lei.
  • Realizarea a 10 centre sportive pentru sporturi olimpice care să conțină săli de antrenament, școală, internat, cantină, școală de antrenori, centru medical. Vor costa 2 miliarde de lei.

Ce măsuri a adoptat deja Executivul

  • Credite cu garanții de stat și dobândă subvenționată (15 miliarde de lei). De aceste facilități se estimează că vor beneficia 40.000 de firme.
  • Amânarea plății ratelor, atât pentru persoane fizice, cât și juridice (aproximativ 300.000 de beneficiari).
  • Bonificații pentru plata impozitelor, suspendarea obligațiilor fiscale, scutirea de impozit specific în turism și restaurante, suspendarea executărilor silite, rambursarea rapidă a TVA, plata concediilor medicale (15 miliarde de lei)
  • Amânarea la plată a chiriilor și utilităților pentru companiile afectate de criza COVID-19, pe baza certificatului pentru situații de urgență (30.000 de beneficiari)
  • Plata șomajului tehnic până la 75% din salariul brut. Au beneficiat 1,3 milioane de salariați, iar impactul bugetar a fost de 4 miliarde de lei. Această măsură a menținut locurile de muncă în economie: dacă la 15 martie numărul total al contractelor active era de 6,54 de milioane, la 1 iunie acest număr era de 6,43 de milioane, potrivit prezentării realizate de Guvern.
  • Planul de relansare economică în domeniul infrastructurii
  • Guvernul își asumă finalizarea celor trei spitale regionale până în 2027
  • Vouchere și pachete alimentare pentru categoriile defavorizate
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate