CNAIR a anunțat că plata rovinietei prin SMS ar putea fi întreruptă, sâmbătă, 18 noiembrie din cauza unor lucrări de mentenanță la sistemele informatice ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Serviciul ar putea fi afectat începând de astăzi, de la ora 14, până duminică, la ora 22, a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Serviciul prin care sunt emise rovinietei și taxele de pod (peajele) prin intermediul SMS ar putea fi întrerupt din cauza unor lucrări la sistemele informatice ale DRPCIV.
„În aceste condiţii, pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, în situaţia în care nu se reuşeşte achitarea rovinietei sau a peajului prin SMS, utilizatorii au obligaţia de a achita tarifele la punctele de lucru ale distribuitorilor”, au precizat reprezentanții CNAIR.
Lista punctelor de lucru ale distribuitorilor autorizaţi poate fi consultată pe site-ul CNAIR - www.cnadnr.ro, la secţiunea Produse/Servicii. Lista punctelor de distribuţie poate fi consultată aici.
Din același motiv, au mai existat probleme cu rovinieta prin sms în luna februarie.