Ianuarie 2005 – vicepremierul Adriean Videanu (acum primar general al Capitalei) anunta, cu surle si trambite, o initiativa revolutionara: toti romanii urmau sa depuna declaratii de avere, nu numai demnitarii. Noua Putere pornea in forta si parea decisa sa elimine frauda si sa instaureze corectitudinea. Criticilor care sugerau ca ar trebui mai intai sa vedem un demnitar care sa raspunda pentru averea adunata prin mijloace ilicite li se raspundea ca vom asista la o eficienta maxima a autoritatilor in asemenea cazuri…
Ianuarie 2006 – Videanu a uitat de initiativa sa. Cum, de altfel, guvernantii au uitat, in negura unui an mai agitat decat am fi avut nevoie, de multe alte promisiuni. Politicienii au depus noile declaratii de avere. Un circ. O comedie jalnica… Pentru noi, nu pentru ei! Campion? Adrian Nastase. O matusa de 97 de ani, care traia cu chirie intr-o garsoniera ceausista – fara ca vecinii sa stie ce os de Rockefeller au avut pe palier – moare si ii lasa vreun milion de euro! De fapt, noile declaratii de avere abunda in unchi, matusi, veri, frati, bunici si alte rubedenii care albesc fara probleme, ca-ntr-o asociatie familiala minune, banii negri sau cei gri, dupa caz. Altora, cum ar fi presedintele Traian Basescu, le cumpara fratii actiunile la niste superpreturi. Aveti ceva de zis? Caraie cineva? Cine poate contesta niste persoane atat de onorabile si de binevoitoare ca matusa lui Nastase sau fratele lui Basescu?! Ati sperat? Ati crezut? V-ati facut iluzii? Ati luat teapa! “Pleaca ai nostri, vin ai nostri/ Noi ramanem tot ca prostii…” – o parafrazare mai actuala ca oricand.