Instituția condusă de Nicușor Dan a anunțat miercuri, 1 februarie, începerea tratamentelor de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie pentru anul 2023, după ce Consiliul General a aprobat Programul Unitar de Acţiune, care prevede mai multe tratamente faţă de anul precedent.
„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Eco Igienizare, anunţă începerea tratamentelor DDD, cu noutatea că în acest an a fost prevăzută în PUA şi efectuarea tratamentelor de combatere a gândacilor, ca urmare a numeroaselor sesizări şi reclamaţii primite din partea bucureştenilor”, a transmis PMB.
Operaţiunile de combatere a gândacilor vor fi făcute în subsolurile blocurilor din Bucureşti, doar la solicitarea asociaţiilor de proprietari sau de locatari.
„Pentru efectuarea acestor tratamente, se va utiliza produsul insecticid K-Othrine Partix, produs folosit cu precădere în combaterea insectelor târâtoare”, a precizat Primăria.
Programul Unitar de Acţiune pentru anul 2023 prevede mai multe tratamente: 14 tratamente dezinsecţie ţânţar larvă, faţă de 7 tratamente realizate în 2022, şi 5 tratamente pentru căpuşe, față de 4 în 2022.
Conform instituției, produsele folosite pentru combaterea dăunătorilor în sectorul de igienă şi sănătate publică sunt avizate de Ministerul Sănătăţii.