VIDEO | Programul politic al PNL la europarlamentare. Ridicarea MCV, aderarea la spaţiul Schengen şi intrarea în zona euro, ţintele liberalilor la Bruxelles

Comentează
Arhiva foto

Programul politic al PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, intitulat "Profesionişti în Parlamentul European", a fost prezentat, luni seară, într-un eveniment la care au participat candidaţii formaţiunii. În document, PNL spune că, pentru apărarea statului de drept, va susține înființarea unui mecanism care să monitorizeze situația statului de drept și respectarea drepturilor fundamentale în toate statele Uniunii Europene. Liberalii promit 3 spitale regionale, prin fonduri europene, reabilitarea a jumătate de milion de apartamente, precum şi 20.000 de burse Erasmus, anual, pentru studenţii români.

UPDATE ora 19.30 Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat principalele ţinte pe care partidul le are, în noul mandat în Parlamentul European. Este vorba despre ridicarea MCV-ului, aderarea la spaţiul Schengen şi intrarea României în zona Euro.

Liberalii îşi mai asumă solicitarea de fonduri europene pentru construcţia sau finalizarea lucrărilor la autostrăzile Piteşti - Sibiu, Comarnic - Braşov, Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni şi dublarea fondurilor europene pentru cadastrarea proprietăţilor din ţara noastră.

PNL spune că va reabilita termic, din bugetul UE, 500.000 de apartamente din România, şi va construi şi dota, până în 2024, trei spitale regionale.

Liberalii mai promit finanţarea din fonduri europene a conectării tuturor universităţilor şi liceelor la internet de mare viteză.

Programul politic pentru alegerile europarlamentare al PNL este intitulat "Profesionişti în Parlamentul European".

În acelaşi document se arată că liberalii vor solicita 20.000 de burse Erasmus în fiecare an pentru studenţii din România şi 40.000 de bilete de tren gratis pentru tinerii români care împlinesc 18 ani şi vor să călătorească în Europa.

"PNL va sprijini crearea sau aducerea la standarde europene a 10 institute de cercetare şi va propune crearea unui program care va acorda granturi de 50.000 de euro pentru cercetarea academică. PNL va propune înfiinţarea unui Centru European Permanent care să monitorizeze şi să combată ştirile false şi va propune un program de investiţii pentru a conecta toate oraşele României la reţeaua de distribuţie a gazelor până în 2024", mai scrie în programul politic al liberalilor.

Principiile fundamentale ale Programului PNL

  1. Partidul Național Liberal va susține o Uniune Europeană care promovează democrația, statul de drept și drepturile omului.
  2. PNL va promova consolidarea Uniunii Europene astfel încât aceasta să garanteze în continuare prosperitatea cetățenilor europeni.
  3. PNL va apăra unitatea Uniunii Europene deoarece puterea Uniunii Europene constă în unitatea statelor sale membre. O Uniune Europeană puternică este în interesul României.
  4. PNL va promova coeziunea Uniunii Europene întrucât dezvoltarea economică a Uniunii Europene depinde, în mod direct, de eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile și statele europene
  5. PNL se va asigura că România va fi parte a nucleului dur de state care va promova o Uniune Europeană mai puternică, mai sigură și care lucrează în interesul cetățenilor săi.
  6. PNL va garanta respectarea drepturilor cetățenilor români în Uniunea Europeană.
  7. PNL va sprijini obținerea unei perspective clare de aderare la UE pentru Republica Moldova.
  8. PNL va promova o cultură a transparenței europarlamentarilor în relație cu alegătorii.

"În următorii cinci ani Partidul Național Liberal va acționa pentru consolidarea Uniunii Europene astfel încât aceasta să garanteze, în continuare, prosperitatea cetățenilor europeni. De asemenea, PNL va lupta pentru o Uniune Europeană mai unită pentru că puterea Uniunii Europene constă în unitatea statelor sale membre. Cu cât Uniunea Europeană este mai puternică cu atât România este mai puternică, iar perspectivele de dezvoltare ale României sunt mai bune. Partidul Național Liberal va apăra și va promova coeziunea Uniunii Europene", spun liberalii.

PNL consideră că dezvoltarea economică a Uniunii Europene depinde, în mod direct, de eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile și statele europene. De aceea, sprijinirea țărilor și regiunilor europene mai puțin dezvoltate este un obiectiv fundamental al PNL pentru următorii cinci ani.

Pentru apărarea statului de drept, PNL va susține înființarea unui mecanism care să monitorizeze situația statului de drept și respectarea drepturilor fundamentale în
toate statele Uniunii Europene. PNL va acționa în parteneriat cu Uniunea Europeană pentru a apăra statul de drept din România precum și independența justiției. Stat de drept în România; stat de drept în Europa!

Partidul Național Liberal va continua să apere statul de drept la nivel național și european și va acționa în sensul îndeplinirii tuturor obiectivelor Mecanismului de Cooperare și
Verificare. Pentru PNL este important este ca, după îndeplinirea obiectivelor MCV, acest mecanism să fie ridicat, se mai menţionează în Programul PNL.

Potrivit liderului PNL Ludovic Orban, este vorba despre viziunea liberalilor asupra Europei în următorii cinci ani şi viziunea asupra modalităţii în care România poate să fructifice la maxim pentru beneficiul românilor toate avantajele pe care le are prezenţa României în cadrul UE.

Orban mai spunea că fiecare preşedinte de filială va primi un obiectiv de scor la alegerile pentru Parlamentul European.

"La nivel naţional facem tot ce depinde de noi să câştigăm alegerile. (...) Nu mă hazardez să dau procente. Cercetările sociologice din ultima lună jumătate ne încurajează, arată că suntem umăr la umăr cu PSD şi că am depăşit PSD-ul, dar una este sondajul şi alta este realitatea în teren. Victoria se obţine în teren, în campania din casă în casă, în acţiunea de convingere la firul ierbii a fiecărui român şi în capacitatea de mobilizare a fiecărui alegător care susţine PNL la vot. (...) Am încredere în fiecare preşedinte de filială, parlamentar, primar, membru al PNL că vor trage cu toată forţa pentru a contribui la victoria PNL", a susţinut Orban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
00:11
Trump spune că SUA ar putea rămâne în Iran și „păstra petrolul”, după modelul acordului încheiat cu Venezuela
13 sept.
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
13 sept.
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
13 sept.
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă