Cea mai mare expoziţie cu degustare şi vânzare de struguri şi de vin (vechi şi nou, la promoţie) a producătorilor autohtoni importanţi va avea loc mâine şi duminică, între orele 10.00 şi 16.00, în noua piaţă Obor.
Peste 10 tone de struguri de masă din soiuri diferite vor fi scoase la vânzare, în timpul festivalului “Zilele vinului românesc”. Mai mult, pe platourile pieţei vor fi montate grătare pe care se vor frige berbecuţi, a căror carne va fi porţionată şi vândută bucureştenilor, alături de un pahar cu must proaspăt.
Şi pentru ca atmosfera să fie perfectă, interpreţii de muzică populară Nicolae Datcu, Corina Dragomir, Ion Aluculesei şi taraful din Vlaşca îi vor încânta pe cei prezenţi cu melodiile lor.