Asociaţia Beard Brothers Iaşi organizează astăzi, de la ora 15.00, cea de-a doua ediţie a campionatului de poker în scop caritabil, BeardIn, care are loc la Poker Arena.

Toţi cei care vor participa la turneul de poker vor strânge bani pentru dotarea Maternităţii „Cuza Vodă“ cu trei incubatoare noi şi pentru dotarea unei şcoli primare din judeţul Iaşi cu baie interioară, susține sursa citată.

„La eveniment pot participa toţi oamenii dornici să se implice în fapte bune, indiferent că sunt bărboşi sau nu, bărbaţi sau femei, experimentaţi în ale pokerului sau începători.

Ideea e să ne unim forţele, să ne cunoaştem între noi şi să strângem împreună suficiente fonduri ca să ducem la îndeplinire scopul evenimentului.

Ne dorim să oferim copiilor şansa la viaţă şi la educaţie, prin cele două cauze propuse, iar acest lucru îl putem face doar împreună cu fiecare om implicat în eveniment“, declară Adrian Narcis Macovei, preşedinte Beard Brothers Iaşi.

Organizatorii au pregătit 13 mese de poker, a câte 10 jucători, iar regulile sunt simple: un buy-in iniţial de 100 lei şi posibilitatea unui rebuy şi un add-on. Pentru că este un joc de competiţie şi pentru că toţi jucătorii participă în scop caritabil, Beard Brothers şi partenerii oferă celor prezenţi 10 premii, printre care zboruri cu planorul la 1.000 m în cadrul festivalului Hangariada, sau bilete la cele mai importante festivaluri din ţară.

Ad placeholder

Beard Brothers a fost înfiinţat în noiembrie 2013, la Cluj-Napoca, fiind „o frăţie a bărboşilor cu spirit de iniţiativă, care îşi doresc să schimbe mentalităţi prin implicarea activă în societatea civilă şi care luptă împotriva stereotipurilor sociale şi a discriminării de orice fel“.

În 2015, a apărut divizia de fete, The Sisterhood, iar din 2017, Beard Brothers a venit şi la Iaşi.

Citeşte şi:

Franța anunță primul deces din cauza coronavirusului în Europa

Povestea brutăriei din Ditrău: de ce face pâine tradițională cu angajați străini și cum a crescut pe fonduri europene de la 12 la 90 de oameni, care fac 140 de tipuri de produse

Judecătorul din dosarul clanurilor care și-au tăiat picioarele a renunțat la proces! „Sper să nu vă mai văd în viața mea!”

Mărturia emoţionantă a unui tată, care regretă amarnic greșelile din trecut: "Eu i-am făcut rău". Niciun părinte nu ar trebui să facă asta
PARTENERI - GSP.RO
Mărturia emoţionantă a unui tată, care regretă amarnic greșelile din trecut: "Eu i-am făcut rău". Niciun părinte nu ar trebui să facă asta
FOTO Ce s-a ales de Iulia Frățilă după ce a dispărut de la TV. Transformare șocantă
PARTENERI - PLAYTECH.RO
FOTO Ce s-a ales de Iulia Frățilă după ce a dispărut de la TV. Transformare șocantă
Horoscop 8 iulie 2020. Leii, cel mai probabil, vor ține în ei motivele de nemulțumire, dar nu e o alegere bună
HOROSCOP
Horoscop 8 iulie 2020. Leii, cel mai probabil, vor ține în ei motivele de nemulțumire, dar nu e o alegere bună