Poleiul care a aparut inca din timpul noptii pe sosele a indoit tabla a sute de autovehicule. Protagonistii accidentelor au aglomerat peste masura birourile de constatare ale Politiei, asteptand ore in sir sa-si primeasca dovezile cu ajutorul carora sa-si repare masinile.
Daca in timpul noptii putini au fost cei care au simtit pe propria piele alunecusul de pe strazi, aglomeratia de dimineata a stricat ziua ghinionistilor care au trecut prin portiuni cu polei, in depasiri sau la curbe. La tot pasul, puteau fi vazute, ieri, in Capitala, masini rasturnate, avariate mai zdravan sau accidentate usor. In toate cazurile, vinovat a fost poleiul.
O izoterma a zacut mai multe ore rasturnata pana cand proprietarii ei au reusit sa o ridice din nou pe roti. Soferul masinii a pierdut controlul dupa ce, intrand in derapaj, a fost acrosat de un alt autovehicul. Nici unul din conducatorii auto nu a fost ranit, insa pagubele materiale sunt mari. Coliziunile puternice au fost cauza abandonarii la marginea drumului a masinilor grav avariate. Cele mai frecvente au fost insa accidentele usoare produse la semafor sau in zona trecerilor de pietoni.
Tot din cauza poleiului, a avut loc, duminica, un grav accident rutier, intre un microbuz si un autobuz care circula pe linia 432, spre Bucuresti. La doi kilometri de comuna Sindrilita, pe DE 85, autobuzul a fost lovit de microbuzul care circula din sens opus si intrase in derapaj. Soferul acestuia, Stefan Fratila si pasagerul din dreapta, Florin Preda, au fost internati in stare grava la Spitalul de Urgenta. De ieri, traseele liniilor preorasenesti 146 si 147 au fost scurtate din aceeasi cauza.
Firmele de salubrizare din Capitala au aruncat material antiderapant in curbe si pante. Masura a fost, insa, insuficienta, avand in vedere ca stratul de polei s-a format pe toate arterele de circulatie din oras. Zeci de persoane cu nervii intinsi la maximum „tapetasera” ieri sectiile de politie. Fiecare sofer in parte astepta nervos sa dea „cu subsemnatul” si sa i se faca o constatare a stricaciunilor. In jurul orei 13.00, la Sectia 9 din Pantelimon se formase o coada insemnata. „Stateam la stop si m-am trezit ca intra unul in mine. Mi-a facut praf stopurile si bara din spate. Acum, in loc sa-mi vad de treburi, si am cu duiumul, pierd vremea aici”, ne-a spus furios un sofer ghinionist.
Din pacate, insa, nici prognoza meteo nu se anunta prea favorabila. Specialistii spun ca poleiul va aparea si in zilele urmatoare, soferii fiind sfatuiti sa conduca prudent.
Corespondenti TV, victime ale poleiului.
Poleiul de pe soselele din majoritatea zonelor tarii a facut in weekend cele mai multe victime de la inceputul acestui an. Intre accidentati se numara si trei reporteri de televiziune. Masina corespondentului TVR de la Constanta, Ilie Serbanescu, a derapat pe soseaua acoperita de gheata, in comuna Castelu, rasturnandu-se. Serbanescu s-a ranit usor, ca si Mihaela Mircioiu si Feri Predescu, cameraman, respectiv reporter la PRO TV Constanta, aflate in acelasi autoturism.