Polițistul criminalist de la IPJ Galați a ajuns la spital cu un deget strivit, după ce, în timp ce expertiza o armă cu aer comprimat, aceasta s-a rabatat automat, informează site-ul gălățean Reperul.
Incidentul s-a petrecut, marți, 5 decembrie, în sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, în timp ce polițistul în vârstă de 33 de ani verifica o armă neletală, cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm, fără proiectil pe țeavă, care prezenta defecțiuni și avea un sistem atipic la sistemul de siguranță.
La un moment dat, arma s-a rabatat automat, rănindu-l pe expertul criminalist la degetul arătător de la mâna stângă.
„Întrucât acesta a suferit o fractură prin strivire a degetului a fost supus unei intervenții chirurgicale, după care a rămas internat până în data de 6.12.2023, când a fost externat”, a transmis IPJ Galați.
În cauză a fost deschis dosar penal, iar polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați, împreună cu un expert criminalist și responsabilul pe linie de securitate și sănătate în muncă, au efectuat cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest incident.
nicoleta1 07.12.2023, 14:40
Inseamna ca a fost un bun profesionist.
ssLazio 07.12.2023, 17:15
Mai lipsește reprezentantul ITM.
Shushu12 07.12.2023, 17:34
............................ vai vai vai
Costica2023 07.12.2023, 17:49
Accidentul suferit de polițistul criminalist din Galați în timpul verificării unei arme subliniază riscurile asociate profesiei și necesitatea unei atenții maxime în manipularea armamentului
sorinzainescu68 07.12.2023, 20:18
O clipă de neatenție......