Direcția Generală Anticorupție anunță, într-un comunicat de presă, că a realizat, în data de 19 martie 2024, o acţiune de prindere în flagrant a unui agent-şef principal de poliţie din cadrul formaţiunii rutiere a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, într-un dosar penal ce vizează două infracţiuni de luare de mită.

Potrivit sursei citate, „acţiunea de flagrant a surprins momentul în care agentul de poliţie a primit suma de 700 de lei cu titlu de mită pentru a nu dispune măsurile legale referitoare la constatarea unor contravenţii la regimul rutier”.

„Anterior, în acelaşi dosar, s-a constatat săvârşirea unei fapte similare de luare de mită, ocazie cu care agentul a primit 300 de lei, tot în scopul neaplicării unei sancţiuni contravenţionale pentru o abatere săvârşită în trafic”, arată Direcţia Generală Anticorupţie.

Iniţial, poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu, mandatul emis fiind valabil pentru 30 de zile.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.