Politiste doar peste 1,70 mDin acest an, numai fetele suple si inalte vor putea candida la admiterea organizata la Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza” din Capitala. Indiferent de specializarea pe care o doresc – la frontiera, la penitenciare, la circulatie – e obligatorie o statura de peste 1,70 m.


Andreea si Ioana sunt doua tinere care au visat inca de la gradinita sa devina politiste, chiar “mai faine” decat cele vazute la televizor. Au facut gimnastica, culturism, karate, chiar la nivel de performanta si au visat sa prinda infractori. Peste putin timp vor intra in examen de Bacalaureat, dar nu au emotii pentru ca au invatat constant si au note mari. In ultimii doi ani, parintii le-au adus meditatori dintre cei mai buni pentru ca admiterea la Academia de Politie nu e o joaca si trebuie medii peste 8,00.


“Nu i-am impus nici un drum in viata pentru ca a spus clar, de la 5 ani, ca ea vrea sa se faca politista. Am facut eforturi financiare pentru meditatii, pentru sport de performanta, dar acum o luna am aflat ca visul fetitei mele nu se poate implini pentru ca ii lipsesc doi centimetri in inaltime. Pana anul trecut, se cerea o inaltime de 1,65 m pentru fete, iar in aprilie au anuntat ca anul acesta pot candida doar fete cu peste 1,70 m inaltime. Nu e drept ca inainte cu doar trei luni sa se ia o astfel de decizie, dupa ce te-ai pregatit ani de zile. Fetita mea plange continuu”, ne-a declarat mama Ioanei. Cealalta tanara, Andreea, are aceeasi poveste: e karatista, are medii mari, a invatat engleza si gramatica intens, dar degeaba. Ii lipsesc si ei 2 cm in inaltime.


Politiste doar peste 1,70 mIn luna aprilie, Academia de Politie a modificat criteriile de inscriere la sesiunea din acest an: fetele candidate trebuie sa aiba inaltimea peste 1,70, iar baietii – peste 1,75. Anul trecut, exigentele erau cu 5 cm mai modeste. “Criteriul de inaltime a fost impus din considerente legate de perceptia publica: aspect fizic, imagine si atitudine, evitarea ultrajelor. Au fost avute in vedere inaltimea medie a populatiei Romaniei si natura celor mai importante atributii de serviciu ce urmeaza a fi indeplinite in structurile operative. Astfel de criterii sunt practicate si in alte state UE. Colegiul Director retine faptul ca impunerea criteriului de inaltime si motivatia acestuia nu e de natura discriminatorie”, a constatat Consiliul pentru Discriminare.


„Ceva nu e in regula”


Marius Chervase, secretarul general al Academiei, ne-a informat ca institutia doar organizeaza concursul de admitere, iar criteriile sunt stabilite de viitorii beneficiari: Politia, Jandarmeria, Politia de Frontiera etc.


Ca toate universitatile din Romania, si Academia de Politie are deplina autonomie in luarea deciziilor. Legea invatamantului insa (articolul 59, al. 4) spune clar: “Conditiile de admitere, reteaua si cifrele de scolarizare se fac publice cu cel putin 6 luni inainte de inceperea anului universitar.” Ceea ce inseamna ca, din luna februarie 2006, nimic nu se mai poate modifica pentru admiterea din acest an. Ministrul educatiei, Mihail Hardau (foto), a aflat de la “Libertatea” despre necazul fetelor care nu pot sa candideze pentru ca sunt mai scunde cu 2 cm decat exigentele noi. “Fara sa cunosc detalii, imi este clar ca ceva nu este in regula. Voi verifica ce anume se intampla si voi consulta juristul ministerului”, ne-a declarat Mihail Hardau.


In Romania se face cea mai stricta selectie


In Germania, inaltimea minima avuta in vedere la selectia de personal in acest domeniu este de 1,63 m pentru fete si 1,65 m pentru barbati, in Austria – 1,63 m fete si 1,68 m baieti, in Spania – 1,60 m fete si 1,70 m baieti, in Italia – 1,61 m fete si 1,65 baieti, in Portugalia – 1,60 m fete si 1,65 m baieti, in Franta – 1,60 m pentru ambele sexe, iar in Belgia, inaltimea minima ceruta este de 1,52 m, atat pentru fete, cat si pentru baieti.

Înregistrare interzisă minorilor cu Anamaria Prodan, pe cine a amenințat. Atenție, limbaj trivial
PARTENERI - GSP.RO
Înregistrare interzisă minorilor cu Anamaria Prodan, pe cine a amenințat. Atenție, limbaj trivial
Ce i-a transmis Mircea Badea lui Dorian Popa. L-a umilit, în direct la TV
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Ce i-a transmis Mircea Badea lui Dorian Popa. L-a umilit, în direct la TV
Horoscop 16 iulie 2020. Săgetătorii pot negocia, cu un oarecare succes, un contract cu un partener important
HOROSCOP
Horoscop 16 iulie 2020. Săgetătorii pot negocia, cu un oarecare succes, un contract cu un partener important
RECOMANDĂRI