4017-149919-pol.jpg

O ultimă soluţie, de avarie, luată de ministrul Dan Nica, pentru ca nici un poliţist să nu fie dat afară sau să se aleagă cu salariul micşorat, a fost să amâne, până la toamnă, examenul de absolvire al celor 800 de elevi de la şcolile de poliţie din Câmpina şi Cluj, care ar fi trebuit să intre “în pâine” din iunie. Necazurile au venit la ultima rectificare de buget, când “Internele” nu au mai primit nici un ban. Astfel, şefii Poliţiei au luat această măsură fără precedent. “Cursanţii vor face o lună practică, pe perioada alegerilor europarlamentare”, ne-au spus surse ministeriale. Elevii vor primi, pentru asta, 500 de lei, o treime din cât ar fi luat ca agenţi de poliţie.

Elevii sunt nemulţumiţi

“Nu ştim când vom fi angajaţi. Unii dintre noi au luat credite, au închiriat camere, părinţii noştri urmau să vină la absolvire. Acum totul s-a anulat”, spun, sub anonimat, cursanţii de la şcolile de poliţie.

Examene amânate şi la alte arme?

Măsura luată de conducerea “Internelor” i-ar putea afecta şi pe cursanţii din şcolile care pregătesc agenţi şi ofiţeri pentru armele “Poliţie de Frontieră”, “Jandarmi” şi “ISU”. Astfel, şi pentru aceşti elevi examenele de absolvire e posibil să fie amânate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.