Din cele aproximativ 6.900 de amenzi date la nivel național, 3.900 au fost aplicate din cauza nerespectării măsurilor anti-COVID. Astfel, 3.100 de români au fost amendaţi pentru nepurtarea măștii de protecție.

De asemenea, au fost date 675 de amenzi pentru nerespectarea de către agenții economici și persoanele fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, a regulilor privind activitatea de transport persoane sau încălcarea restricțiilor de circulație. Alte 52 de amenzi au fost date pentru nerespectarea distanțării fizice.

Două persoane s-au ales cu dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Au fost verificate aproximativ 71.000 de persoane fizice și peste 13.600 persoane juridice. Valoarea totală a amenzilor aplicate de Revelion a fost de 2.192.604 lei.

În noaptea de Revelion, au fost înregistrate 3.598 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112, care au necesitat intervenția structurilor MAI. Dintre acestea, 1.242 au vizat situații de urgență sau acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD.

Autorităţile precizează că în ultima zi a anului au confiscat peste două tone de artificii (articole pirotehnice), fiind deschise 105 dosare penale privind infracțiuni la regimul articolelor pirotehnice. MAI susţine că, din 23 noiembrie 2020, au confiscat aproape 70 de tone de artificii şi au întocmit 902 dosare penale.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost sesizate 909 posibile infracțiuni, iar 243 de autori au fost prinși în flagrant delict. În plus, au fost depistați 7 urmăriți național sau internațional. În ultima zi din an poliţiştii rutieri au suspendat 219 permise de conducere și 57 de certificate de înmatriculare.

Citeşte şi:

Artificiile de la miezul nopții și riscul lui Vlad Voiculescu

Primăria lui Firea, obligată să întoarcă licitația tramvaielor de 180 de milioane de euro și alte 20 de articole ale Libertății care au schimbat lucruri

Anul începe cu 40 de ventilatoare nefolosite la „Matei Balş” și cu apeluri disperate de la ATI Colentina. „Vedem ce cadavre vii o să ajungem”

Dan Puric: „Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
PARTENERI - GSP.RO
Dan Puric: „Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
Diana Șoșoacă, umilită de Adrian Năstase. Surpriză mare la Antena 3
Playtech.ro
Diana Șoșoacă, umilită de Adrian Năstase. Surpriză mare la Antena 3
Mesajul emoţionant scris de fiica inspectorului DSP Gorj, mort în timpul transferului: "Doare, tati, doare să ştiu că nu vei mai fi lângă mine"
Observatornews.ro
Mesajul emoţionant scris de fiica inspectorului DSP Gorj, mort în timpul transferului: "Doare, tati, doare să ştiu că nu vei mai fi lângă mine"
Horoscop 8 martie 2021. Berbecii pot găsi soluții ingenioase pentru a construi relații frumoase
HOROSCOP
Horoscop 8 martie 2021. Berbecii pot găsi soluții ingenioase pentru a construi relații frumoase
Bill Gates, avertisment privind două mari dezastre care amenință omenirea: „Vor fi mai mulți morți decât în această pandemie“
Știrileprotv.ro
Bill Gates, avertisment privind două mari dezastre care amenință omenirea: „Vor fi mai mulți morți decât în această pandemie“
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)