Dintre şoferii care vor fi cercetaţi penal, 128 aveau o alcoolemie peste limita legală, iar alţi doi, ambii opriţi în Bucureşti, au consumat stupefiante.
Din cei peste 5.000 de şoferi sancţionaţi pentru contravenţii, 147 consumaseră băuturi alcoolice şi 2.543 au fost prinşi conducând cu viteză peste cea permisă.

În Capitală au fost reţinute 37 de permise de conducere, după ce au fost controlate 1.789 de autovehicule, peste 1.000 de şoferi fiind testaţi cu aparatul etilotest. În urma verificărilor au fost depistate 288 de contravenţii, dintre care 27 privind consumul de băuturi alcoolice, 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, 18 dintre şoferii verificaţi vor fi cercetaţi pentru că au condus beţi, doi pentru că au consumat substanţe stupefiante şi trei pentru că nu aveau permis auto.

La acţiunea coordonată de Direcţia Rutieră au participat peste 1.740 de poliţişti care au organizat filtre şi controale pe şoselele din ţară, acţionând cu 761 autospeciale, mai bine de jumătate dintre ele fiind dotate cu aparatură de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.