Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat, luni, 23 decembrie, aproximativ 100 de kilograme de articole pirotehnice de la o societate comercială din Craiova, transmite cotidianul regional Gazeta de Sud. Firma era la locație diferită față de cea din autorizația de funcționare.
În colaborare cu inspectorii ITM, polițiștii doljeni au desfășurat mai multe controale la persoane juridice autorizate să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice.
În cadrul acțiunii, a fost identificată o societate comercială, administrată de o femeie de 38 ani din Craiova, care vindea aproximativ 100 de kilograme articole pirotehnice, „din categoriile F1 și P1”, la o locație diferită de cea pentru care s-a emis autorizația de funcționare.
Materialele au fost ridicate și a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.