Conform regulilor din starea de alertă, la evenimentele private – nunți, botezuri și alte petreceri – organizate în interior pot participa maximum 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior, cel mult 100 de persoane.

Pentru încălcarea acestei reglui de prevenție COVID, polițiștii l-au amendat cu 10.000 de lei pe tatăl copilului, un bărbat de 31 de ani care se află sub control judiciar într-un dosar de proxenetism.

După oprirea petrecerii, nașul Adi Minune a mai avut timp doar să anunțe strângerea darului, la plecarea oaspeților din cortul de evenimente.

”Polițiști împreună cu jandarmi au controlat un agent economic cu obiect de activitate organizarea de evenimente private din Merei. Având în vedere că la momentul controlului, în interiorul incintei, era în desfăşurare un botez la care participau aproximativ 250 de persoane, s-a luat măsura sancționării contravenționale a organizatorului amendă de 10.000 lei, conform legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemie de Covid-19. În urma intervenției toți participanții au părăsit locația”, se arată în comunicatul poliției.

”Totodată, în urma verificărilor în bazele de date specifice, a reieșit că tânărul de 31 de ani din Merei se află sub măsura preventivă a controlului judiciar. Astfel, au fost informate autoritățile competente pentru a dispune în consecință”, a mai anunțat IJP Buzău.

Citeşte şi:

Recolta de traseiști a lui Gheorghe Flutur: 11 primari suceveni au fugit de la PSD și ALDE și candidează din partea PNL. “S-au întors la noi”, explică liberalul

Ce înseamnă creșterea pensiilor cu 40% în loc de 14%: 41 de miliarde de lei cheltuieli suplimentare în doi ani. ”Lucrurile sunt foarte periculoase. Trăim pe datorie”

Rafila: România nu are un plan pentru administrarea vaccinului anti-COVID. ”Sunt foarte îngrijorat, văzând cum ne mişcăm în zona organizatorică”

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
Alexandru Rafila, despre persoanele care ajung la ATI: „Deşi sunt vaccinate, din cauza stării de sănătate, nu prea au...
Playtech.ro
Alexandru Rafila, despre persoanele care ajung la ATI: „Deşi sunt vaccinate, din cauza stării de sănătate, nu prea au...
Casa ”miracol” din La Palma. A rămas intactă înconjurată de un râu de lavă care a carbonizat totul: ”Am început să plângem ca nebunii”
Observatornews.ro
Casa ”miracol” din La Palma. A rămas intactă înconjurată de un râu de lavă care a carbonizat totul: ”Am început să plângem ca nebunii”
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă
PUBLICITATE
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă