Poliția poloneză a anunțat marți, 4 ianuarie, că a arestat un bărbat căutat de mult timp pentru crimă. Individul a fost oprit pentru că nu purta mască într-un magazin din Varșovia, încălcând astfel regulile anti-COVID, a informat publicația franceză Paris Match, care citează Agenția France Presse.
„Poliția din cartierul Bielany l-a reținut pe bărbat pentru că nu avea mască”, a declarat Elwira Kozlowska, purtătoare de cuvânt a poliției din Varșovia, pentru AFP.
Bărbatul de 45 de ani a fost de negăsit timp de 20 de ani în urma unei condamnări pentru crimă. El a fost închis acum și riscă o condamnare la închisoare pentru 25 de ani.
Purtătoarea de cuvânt a poliției din Varșovia a refuzat să ofere detalii privind crima pentru care a fost condamnat individul.