„Unul dintre elementele strategiei privind migraţia va fi suspendarea teritorială temporară a dreptului la azil. Voi cere acest lucru, voi cere recunoaşterea în Europa a acestei decizii”, a anunţat sâmbătă premierul Donald Tusk.

Tusk explică decizia prin faptul că dreptul la azil este folosit azi într-un mod care contravine esenței lui, de către preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, de preşedintele rus Vladimir Putin, de către contrabandişti și traficanţi de persoane.

Migraţia a ocupat un loc prioritar pe agenda Poloniei începând din 2021, când un număr mare de persoane, în principal din Orientul Mijlociu şi Africa, au început să încerce să treacă ilegal pe la frontiera cu Belarus.

Varşovia şi Uniunea Europeană au declarat că a fost o criză orchestrată de Minsk şi aliatul său, Rusia. Rusia şi Belarus au negat responsabilitatea.

Donald Tusk a declarat că va prezenta strategia privind migraţia la şedinţa de guvern din 15 octombrie, când se împlineşte un an de la alegerile care au adus la putere coaliţia pe care o conduce.

De la preluarea mandatului, în decembrie 2023, Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a urmărit o politică dură în ceea ce priveşte migraţia, o strategie care a câştigat un sprijin public larg, dar care a consternat activiştii care sperau că va abandona abordarea administraţiei anterioare, naţionaliste.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

În iulie, parlamentul polonez a adoptat o lege care a facilitat utilizarea armelor de către serviciile de securitate împotriva migranţilor la frontiera cu Belarus.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.