Locuitorii din satul polonez lovit de rachetă încearcă să treacă peste șoc. „Eram conștient că e război, dar nu am auzit niciodată explozii”

Comentează

Satul Przewodów este destul de mic încât toată lumea să le cunoască pe cele două victime ale rachetei ucrainene care a lovit marți seară localitatea aflată la 6 kilometri de graniță. Acum, frica și groaza îi domină pe cei aproximativ 600 de locuitori care au mai rămas în sat, relatează The Guardian.

Marți după-amiază, pentru prima și singura dată de când s-a mutat la Przewodów, preotul Bogdan Wazny a ținut slujba în fața unei biserici goale, întrucât nimeni nu a mai avut curaj să vină, pentru că trecuse doar o oră de când o rachetă lovise micuța localitate.

„Granița dintre cele două țări era și o barieră mentală față de războiul din Ucraina. Mereu am simțit asta”, a spus Wazny, la o zi după evenimentul care a dus satul în centrul atenției lumii. „Niciodată nu am simțit aici pericolul”.

Tragedia care i-a lovit este greu de depășit, mai ales că un număr mare de polițiști și militari au fost detașați în zonă, iar o anchetă este în desfășurare, rezultatele fiind așteptate de întreaga lume în condițiile în care coșmarul despre care avertiza Zelenski de câteva luni, ca războiul să depășească granițele Ucrainei, s-a materializat.

Un număr ridicat de polițiști și militari a fost deplasat în Przewodów după tragedia de marți Foto: EPA

„Am vorbit despre acest lucru înainte, dar niciodată nu am simțit o amenințare serioasă”, a spus Justine Mazurek, o femeie în vârstă de 71 de ani. „Desigur, eram conștient că e un război în desfășurare, dar nu am auzit niciodată explozii”.

Acum, ea spune că îi este greu să accepte ideea că cei doi bărbați pe care îi știa dintotdeauna au fost uciși de o rachetă. „Oamenii se tem, dar încă nu au avut destul timp să vorbească despre asta între ei, să proceseze situația”.

„Ne intersectăm tot timpul și acum (n.r. - cei doi bărbați care au murit) nu mai sunt aici”, a spus Mazurek, după ce a asistat la slujba unde Wazny s-a rugat pentru cei doi bărbați uciși.

„Este o experiență foarte grea”

Vestea, venită de la NATO și de la Varșovia, că racheta este una de proveniență ucraineană care a ajuns din greșeală pe pământ polonez după ce a fost trasă pentru autoapărare i-a mai liniștit puțin, întrucât în primele ore erau temeri puternice privind o escaladare a războiului în condițiile în care Polonia e stat membru NATO.

Soția unuia dintre bărbații care au decedat în urma evenimentului lucrează la școală din sat. Astfel, peste noapte, directorul Ewa Byra a trecut de la a coordona educația celor de 71 de elevi înscriși la organizarea de sprijin psihologic pentru o comunitate traumatizată.

„Noi [în Przewodów] am reușit să ne calmăm după 24 februarie [când Rusia a invadat Ucraina], în ciuda faptului că trăim lângă război”, a spus Byra. „Emoțiile s-au potolit și am reușit să facem față. Dar evenimentul de ieri a trezit din nou acele emoții”.

La fel ca biserica, școala a rămas goală după tragedia de marți, părinții fiind prea înspăimântați pentru a-și trimite copiii la cursuri în clădirea plasată la doar câteva sute de metri de locul unde a căzut racheta. „Aceasta este o experiență foarte grea pentru ei”, a spus Byra.

Ea a început intermedieze legătură între copii și părinți cu psihologi, care au venit din orașe mai mari din apropiere. „Consilierea psihologică a început”, a spus ea.

„Toată lumea își va aminti de Przewodów”

Byra se așteaptă ca recuperarea să fie grea pentru o comunitate care trăiește acum cu realitatea că războiul a trecut granița o dată și poate face acest lucru din nou. „Încercăm pe cât posibil să menținem viața normală - sentimentele copiilor sunt cel mai important lucru”.

Ea a oferit, de asemenea, găzduire jurnaliştilor care au luat cu asalt satul. Poliția a izolat o porțiune mare de teren în jurul amplasamentului rachetei, unde are loc o anchetă.

„Din păcate, din acest motiv tragic, toată lumea își va aminti de Przewodów. Am fi preferat ca satul nostru să rămână neștiut, iar cei doi să fie în viață”, spune directoarea.

Miercuri, președintele polonez Andrzej Duda a declarat că racheta care a aterizat marți seară în țara sa și a ucis două persoane a fost „probabil un incident nefericit”. El a precizat că nu există dovezi care să indice că racheta a fost trasă din Rusia. Acest lucru este respins de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care cere ca ucrainenii să fie parte la anchetă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri