Platforma a fost lansată recent de mai multe organizații de profil. Începând de joi, 12 decembrie, bucureștenii pot consulta platforma aerlive.ro care măsoară calitatea aerului prin intermediul a zece senzori amplasați în puncte esențiale ale Capitalei, arată Digi24.

„Platforma își propune pentru 2020 să ajungă la cel puțin 50 de senzori integrați. În urma măsurătorilor realizate în perioada 13 August – 3 Decembrie, concentrația medie zilnică de PM10 a depășit limitele zilnice europene impuse cu privire la calitatea aerului de 40 ori, cumulat, la toate stațiile de monitorizare. Cele mai multe depășiri – 11 zile – au fost înregistrate la stația Calea Moșilor, iar cea mai mare depășire a limitei a fost înregistrată la stația Piața Sudului, stația măsurând o valoare a PM10 de 123 ug/m3 (mai mult de dublul limitei europene, de 50 µg/m3)”, se arată într-un comunicat de presă.

„Peste 25.000 de români mor anual prematur din cauza poluării aerului”

Potrivit lui Ștefan Voinea, expert de la Observatorul Român de Sănătate (organizație parteneră a proiectului), datele obținute prin intermediul platformei aerlive.ro sunt un nou semnal de alarmă cu privire la impactul negativ pe care aerul poluat îl are asupra sănătății.

Ciucă și Bode, acuzați că se înțeleg cu PSD fără să se consulte cu partidul, după scandalul pragului pentru abuz în serviciu, adoptat în Senat. „S-a făcut semnul cu degetul să votăm”
Recomandări
Ciucă și Bode, acuzați că se înțeleg cu PSD fără să se consulte cu partidul, după scandalul pragului pentru abuz în serviciu, adoptat în Senat. „S-a făcut semnul cu degetul să votăm”

„Peste 25.000 de români mor anual prematur din cauza poluării aerului, iar majoritatea acestora sunt din București, conform Agenției Europene a Mediului. Poluarea este responsabilă pentru o treime din cazurile de cancer la plămâni, iar copiii sunt cei mai afectați. Expunerea la particulele toxice generate de traficul auto afectează inima, plămânii și creierul copiilor, ducând la astm, alergii și funcționare cerebrală redusă”, a explicat Ștefan Voinea, în același comunicat de presă.

Poluarea, în culori

Datele obținute de la cei zece senzori sunt transpuse într-un Indicator de Calitatea Aerului (ICA), desemnat de stația care înregistrează cele mai mari depășiri, la nivelul orașului.

ICA poate avea o valoare cuprinsă între 0 și >100 și, folosind scara de culori, arată de la un grad scăzut de poluare, până la pragurile de alertă.

„În perioada următoare ICA va fi format din măsurătorile înregistrate pentru pulberile în suspensie PM 2.5 și PM10, iar după o perioadă de testare va încorpora și datele pentru gaze măsurate: monoxid de carbon CO, dioxid de azot NO2 și dioxid de sulf SO2”, se mai arată în comunicat.

Sistemul funcționează cu sincope

Cifrele oficiale comunicate prin sistemul de Monitorizare a Calității Aerului arată că limitele nivelului de poluare din Capitală au fost depășite pentru acest an. În același timp, Greenpeace România arată că sistemul de monitorizare funcționează cu sincope majore, situație recunoscută de autorități.

Corespondență din San Francisco. Ce spune Ion Stoica, al patrulea cel mai bogat român, despre cum a creat sistemul care învață ChatGPT și cum vede România politicienilor de azi: „Ceva absolut reprobabil, nu este admisibil”

Pentru anumite zile din 2019, potrivit datelor publicate prin sistemul de monitorizare – gestionat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului – valorile de poluare au fost aproape duble față de limita admisă.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Viva.ro
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Observatornews.ro
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Știrileprotv.ro
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
FANATIK.RO
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Orangesport.ro
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață