Un pompier a fost călcat de o autospecială de intervenție în timpul unei misiuni, în Timiș. Pompierul ar fi alunecat și a ajuns sub mașina de mare tonaj în mișcare, arată primele cercetări ale anchetatorilor. Bărbatul a fost destul de grav accidentat și a ajuns la spital.
Subofițerul intervenea alături de colegii săi pentru stingerea unui incendiu de vegetație, în apropiere de Sânnicolau Mare, duminică, relatează tion.ro.
Salvatorii, patru subofițeri, au intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb. Focarul amenința un lan de porumb nerecoltat din apropiere.
În timpul operațiunii, unul dintre subofițeri ar fi alunecat și a fost călcat de autospeciala aflată în mișcare. Bărbatul a suferit fracturi la mâna dreaptă și piciorul drept și a fost transportat de urgență la spital. A fost operat la picior duminică seară, au precizat reprezentanții ISU Banat, iar acum starea sa este stabilă. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului Militar Timișoara.