Premierul Victor Ponta a cerut o ordonanţă de urgenţă pentru majorarea pensiilor. Potrivit primului ministru, pensionarii ar trebui să primească prima pensie majorată începând cu luna luna februarie. Casa Naţională de Pensii va trebui oricum să recalculeze fiecare pensie în parte, informează rtv.net.
La începutul anului, premierul a declarat că lucrurile trebuiesc privite rațional, astfel că că salariile şi pensiile, cu majorările suferite în 2012, vor rămâne la acelaşi nivel şi nu se vor tăia. Totuși, potrivit legii, pensiile se vor indexa cu 4%.
„Va fi un an stabil şi corect. Salariile aşa cum au crescut în iunie şi decembrie se acordă şi nu se mai taie în niciun fel. Pensiile s-au indexat în ianuarie cu 4% prevăzut de lege. E un an stabil (…) Nu mai tăiem nimic dar nici nu deschidem baierele pungii mai mult decât atât. (…), spunea premierul în primul discurs din 2013.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri