Ponta: Marii câştigători ai moţiunii de cenzură vor fi preşedintele Iohannis şi UDMR

19 iunie 2017 22:36

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a declarat luni că marii câştigători ai moţiunii de cenzură, dacă va trece, vor fi preşedintele Iohannis şi UDMR.

„Dacă moţiunea de cenzură va trece, în orice condiţii, eu am spus mereu că singurul câştigător va fi preşedintele Iohannis, cel care nu a făcut nimic, nu a cerut demisia Guvernului, dar se trezeşte, practic, cu decizia de a numi un nou Guvern pe masă. După discuţiile de astăzi, şi o să vedem dacă mâine se finalizează, în afară de domnul preşedinte Iohannis, va mai fi un mare câştigător, UDMR-ul, care are nişte solicitări, dacă nu mă înşel cea referitoare la Legea 215 cu reducerea pragului, cu plăcuţele (plăcuţele bilingve – n.r.), cu toate celelalte, cu autonomia culturală, e din 2001 în Parlament, deci de 16 ani, cea cu Ziua de 15 martie cred că e ceva mai recentă. (…) Din punctul lor de vedere, e normal să le ceară, dacă aş fi la UDMR le-aş cere tot timpul, dar pe care înţeleg că mâine le va vota majoritatea PSD-ALDE, aşa, pe repede înainte. Înţeleg că mâine dimineaţă vor fi comisii şi mâine în plen se votează. Deci, dacă se întâmplă lucrurile astea, e posibil să se strângă voturile necesare, cu cei de la UDMR, şi vom avea câştigători preşedintele Iohannis şi UDMR”, a declarat Victor Ponta la România Tv.

În opinia sa, indiferent de rezultatul moţiunii, „cu siguranţă domnul Dragnea va pierde, şi PSD va pierde şi guvernarea va pierde”.

„Atunci când ai Guvernul şi fără să ai nici o criză cum a fost, din păcate, tragedia de la Colectiv sau cum au fost moţiunile de cenzură care au trecut, în cazul domnilor Boc şi Ungureanu, fără să ai niciun motiv, nicio criză economică, socială în ţară să renunţi la Guvernul tău şi să dai preşedintelui Iohannis posibilitatea de a desemna un alt prim-ministru, o să vedem pe cine va desemna, dacă va fi de la PSD sau din altă parte, este o înfrângere”, a afirmat Ponta.

Totodată, Victor Ponta a făcut declarații, la TVR 1, și despre negocierile dintre președintele PSD, Liviu Dragnea, și liderii UDMR.

”Foarte puțini oameni știu – 15 martie 1848 Proclamația de la Budapesta are 12 puncte. Punctul 12 spune Unirea cu Transilvania. Eu, ca român, nu pot (să fiu de acord cu acest punct 12 n.r.). E o chestiune care n-a fost rezolvată în 150 de ani și mă gândesc cum o rezolvi într-o oră”, a spus Victor Ponta.

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro