Locuitorii din Siret, judeţul Suceava, au intrat în panică de când au auzit că un bărbat din oraşul lor a murit din cauza gripei porcine. Mai mult, ca să se protejeze de virusul ucigaş, mulţi dintre prietenii omului nici măcar nu au venit, ieri, la înmormântare.

Doar câţiva prieteni apropiaţi şi rudele l-au condus, ieri, pe ultimul drum pe Dorin Muha, bărbatul de 43 de ani care a murit din cauza gripei porcine. Chiar şi cei care şi-au luat inima în dinţi şi au venit să aprindă o lumânare la căpătâiul suceveanului s-au ţinut departe de sicriu. Nici rânduielile slujbei de înmormântare nu au mai fost respectate. Bărbaţii plătiţi să ducă pe umeri sicriul nu s-au mai prezentat. Mai mult, preoţii nu s-au apropiat de cortegiu până ce rudele nu au închis capacul sicriului. Cei mai supăraţi au fost însă vecinii familiei Muha.
4227-203433-l.jpg
“Suntem speriaţi, mai ales că au adus sicriul acasă. Mai bine îl depuneau la o capelă. Sper să vină cineva să dezinfecteze blocul, că avem şi noi copii”, a mărturisit o vecină a familiei Muha, care s-a mulţumit să urmărească slujba de la balconul apartamentului ei.

A apărut deja a doua victimă

O femeie de 58 de ani din Bucecea, judeţul Botoşani, este, oficial, a doua victimă pe care o face gripa porcină în România. Bolnava a murit duminică noaptea, la spitalul din Botoşani.
4227-203431-untitled5.jpg
Niculina Bărbosu (foto)avea 58 de ani şi, potrivit medicilor, suferea deja de diabet zaharat, hipertensiune şi obezitate. Femeia a început să se simtă rău la începutul săptămânii trecute, iar miercuri a mers la spital, unde i s-au recoltat probe. Rezultatul a venit luni seară şi a arătat că era infectată cu virusul A(H1N1). Din păcate, Niculina murise încă de duminică seara. Rudele femeii sunt revoltate şi susţin că medicii nu au îngrijit- o corespunzător.

Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale
Recomandări
Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale

“I-au dat antibiotice şi i-au pus o sticlă de apă la picioare. Ne-am oferit noi să plătim medicamentele, numai să îi schimbe tratamentul. Au spus că o vor face luni, dar duminică noaptea a murit”, a povestit Elena Duţă (60 de ani), sora victimei.  (Florin Radu)

O altă gravidă suspectă de gripă

O gravidă, aflată în ultimul trimestru de sarcină, a fost internată la Hunedoara, fiind suspectă că are gripă nouă. În urmă cu două zile, unei ieşence infectate cu A(H1N1), însărcinată în luna a opta, i s-a făcut cezariană pentru că starea ei era deosebit de gravă. Aceasta se află şi acum în stare gravă, iar bebeluşul ei are probleme respiratorii, medicii sperând că micuţul nu a fost şi el infectat.

Profesorii vor să fie vaccinaţi

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a solicitat ieri Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii ca profesorii să fie vaccinaţi de urgenţă împotriva gripei sezoniere. Dascălii susţin că trebuie să fie incluşi în categoriile cu grad ridicat de expunere în faţa bolii.

Alt fotbalist infectat

Fundaşul argentinian Abel Valdez (21 de ani), de la Astra Ploieşti, e infectat cu virusul A (H1N1). E al doilea caz în Liga I la fotbal, după cel al ieşeanului Cornel Buta, care, însă, s-a însănătoşit. Valdez a venit în România iarna trecută, la Delta Tulcea.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Alimentul care poate fi periculos, deși mulți îl comandă la restaurant. O singură porție conține 14 aditivi și aproape 40 de grame de sare
FANATIK.RO
Alimentul care poate fi periculos, deși mulți îl comandă la restaurant. O singură porție conține 14 aditivi și aproape 40 de grame de sare
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Observatornews.ro
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI