3809-104673-15religie1.jpg

Postul Crăciunului este legat, prin durata lui, de cele 40 de zile pe care Moise le-a petrecut pe Muntele Sinai în aşteptarea primirii Ta­blelor Legii de la Dum­nezeu, ce cuprindeau cele 10 porunci. Mân­tuitorul Iisus Hris­tos a postit El însuşi în pustiu vreme de 40 de zile şi de nopţi, înainte de a începe propovădui­rea Evan­gheliei.

Cele dintâi menţiuni despre respectarea a­ces­tei perioade de înfrâ­nare alimentară şi trupească provin din seco­le­le IV-V, de la Fe­ri­citul Au­gus­tin şi de la e­pisco­pul Leon cel Mare al Romei, care a ros­tit nouă cu­vântări des­pre acest post, numit „postul din luna a ze­cea”. Perioada se des­chi­de cu „lăsata secului” din seara de 14 noiembrie, dată la care e săr­bă­torit Sf. Filip. Dacă această zi cade miercu­rea sau vinerea, ca în a­cest an, atunci Postul Crăciunului începe cu o zi mai înainte, chiar din 14 noiembrie.

Este considerat un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi totodată de întărire a voin­ţei. Postul are două as­pec­te: postul sufletesc (spiritual) şi postul trupesc (de mâncare).

E considerat şi exerciţiu de întărire a voinţei

Postul sufletesc repre­zintă abţinerea de la gân­duri, vorbe şi fapte rele. Pos­tul trupesc în­seam­nă abţinerea de la mân­ca­rea aşa-zisă „de dul­ce” adică: lapte, ouă, u­lei, carne, peşte şi de­rivate ale acestora şi nu în ultimul rând alcoolul. Această abţinere ajută la eliminarea din trupul nos­tru a toxinelor, eli­be­rân­du-l de lene şi patimi.

Regulile sunt foarte clare. Lunea, miercurea şi vinerea mâncăm bu­ca­te fără untdelemn (ulei) şi nu consumăm alcool. Marţea şi joia se pot consuma (se dez­le­a­gă) untdelemn şi vin. Sâmbetele şi duminicile, până la 20 decembrie exclusiv, se dez­lea­gă la untdelemn, vin şi peşte.

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri prăz­nuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu o cruce neagră, mân­căm untdelemn şi bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în ca­lendar cu cruce roşie, a­tunci dezlegăm şi la peş­te. Marţea şi joia mân­căm peşte, untdelemn şi bem vin, doar când e  ziua unui sfânt im­por­tant sau o sărbătoare marcată cu roşu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.