Povestea româncei din München care după divorț a rămas fără casă, fără loc de muncă și doarme noaptea într-un adăpost premiat

Comentează
Un adăpost roșu cărămiziu pentru persoane fără casă, în Munchen, situat la periferie și într-o zonă industrială. În fața clădirii sunt câțiva pomi verzi

Iana este o româncă de 39 de ani, din Gorj, și locuiește de câțiva ani la München, în Germania. După divorț, i-au fost furate actele, iar la scurt timp a pierdut locul de muncă și, ulterior, chiar apartamentul, scrie ziarul Der Standard.

De atunci, românca a rămas fără adăpost. Ea este una dintre cele 13.000 de persoane fără locuință sau adăpost din München și unul dintre cele 340 de cazuri înregistrate oficial cu dificultăți extreme, care din cauza cetățeniei și statutului legal nu sunt integrate în niciun sistem de ajutor social.

Cu ce este dotat adăpostul din Germania unde stă românca

Când este frig, ea pleacă seara cu autobuzul și ajunge într-un loc pe care îl numește „acasă pentru o noapte”.

„Mai demult, noi, cei fără adăpost, obișnuiam să dormim într-o fostă baracă, nu departe de aici. Acum, viața mea, ca să fiu sinceră, nu e nici mai frumoasă, nici mai ușoară, sunt tot fără adăpost și încă nu știu ce voi face în privința unui loc de muncă. Dar pentru scurt timp, când ajung aici seara, am senzația că trăiesc un pic de frumusețe și bunătate. Îmi place lemnul roșu, fațada clădirii, te simți cumva puțin mai bine primit“, povestește Iana.

Așa-numitul centru de adăpost pentru noapte de pe strada Lotte-Branz, în nordul Münchenului, este o clădire nouă ce înlocuiește fosta cazarmă, demolată pentru a face loc noilor construcții.

Acest adăpost de noapte din Germania are un centru medical și 730 de paturi pentru persoane fără adăpost - bărbați, femei și familii care fug de intemperii, dar și pentru urgențe acute în situații de violență domestică, incendii în locuințe sau pentru toți cei care nu au reușit să găsească adăpost într-un alt sistem social de sprijin pe termen scurt.

Director: Într-o zi, vreau să transform acest adăpost în locuințe pentru cei care vin aici

Joia trecută, clădirea a primit un premiu din partea Asociației arhitecților germani la premiile BDA Bayern 2025.

„Și acest lucru ne bucură foarte mult. Găzduirea unui număr atât de mare de persoane într-o situație dificilă și într-o zonă atât de neospitalieră ca aceasta, în mijlocul unui complex industrial, înconjurat de hale de depozitare și logistică, nu este o sarcină ușoară. Acest proiect nu este doar un ajutor în situații extreme, ci și o casă temporară. Și nu mi-aș dori nimic mai mult decât să transform această clădire, într-o zi, în locuințe pentru cei care vin aici”, spune arhitectul Matthias Haber, partener în firma responsabilă, Hild und K.

Un element ușor remarcabil al acestui adăpost este fațada din lemn de culoarea teracotei, cu plăci subțiri, montate vertical, din brad alb-argintiu, precum și detaliile în stil rococo, formate din 720 de scânduri, care sunt chiar și în vârful clădirii.

Din când în când, un ochi de sticlă rotund, ca un hublou, se strecoară printre ele. Cei familiarizați cu istoria arhitecturii vor recunoaște ușor o referire la clădirea pentru tineri din Westend, München, construită în 1927, proiectată de arhitectul Theodor Fischer ca răspuns la criza locuințelor care deja exista la acea vreme.

La adăpostul din Germania sunt 450 de cazări pe noapte

În timp ce clădirea lui Fischer pentru tineri rămâne și astăzi un loc de adăpost pentru cei care nu câștigă suficient pentru o chirie în München, aici, în clădirea roșie, ajung cei care nu beneficiază de ajutoare sociale.

Faptul că orașul München nu mai dispune de suficiente terenuri disponibile pentru construcții în centrul orașului și că a fost nevoit să se extindă la periferie cu acest adăpost face ca problema locuințelor sociale să se acutizeze.

„Ofertele de cazare pentru o noapte sunt, așa cum v-ați putea imagina, foarte bine primite. În medie, avem aproximativ 450 de cazări pe noapte zilnic și, bineînțeles, am fost nevoiți să dimensionăm clădirea puțin mai mare decât era necesar, având în vedere viitorul”, spune Markus Blaszczyk, directorul departamentului de la Evangelisches Hilfswerk München.

Recunoașterea obținută la Premiul BDA Bayern trebuie înțeleasă nu doar ca o apreciere arhitecturală, ci, mai ales, ca o provocare de reflecție social-politică.

Adăpostul din Germania, îmbunătățit recent pentru oameni

Spre deosebire de monotonia construcțiilor tip container, acest adăpost a devenit un refugiu confortabil pentru persoanele defavorizate și care nu au protecție socială, potrivit site-ului World Arhitects.

Din 2013, orașul München oferă cazare pe timp de noapte bărbaților, femeilor și copiilor fără adăpost, prin această construcție cu 730 de locuri îmbunătățite considerabil.

Astfel, cei care caută adăpost nu mai sunt cazați în camere cu 8 până la 12 persoane, ci în camere de câte patru paturi.

În plus, oferta se extinde dincolo de cazarea nocturnă, incluzând îngrijire cu spații adecvate pentru consultații, tratamente medicale și un spațiu de întâlnire de zi.

În interior, au fost folosite materiale durabile, cum ar fi lemnul, linoleumul, șapa lustruită și plăcile de ceramică, care contribuie la o atmosferă primitoare.

Culoarea aprinsă din exterior dă o senzație prietenoasă, iar ușile din lemn au fost vopsite în nuanțe diferite - de la verde brad până la albastru ceresc - în funcție de destinația camerei: dormitor, baie sau încăpere auxiliară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!