Doi tineri, cu viitor în domenii de succes, au renunțat la viața din Capitală și toate oportunitățile pe care le oferea orașul și s-au mutat într-un sat uitat de lume. Au cumpărat o casă veche, fără utilități și au pornit de la zero, cu patru copii mici, pe un drum neasfaltat, plin de obstacole. Povestea familiei Pârvu o vom cunoaște în această seară, de la 20.30, la „Visuri la cheie”.

Tot ce și-au dorit cei doi tineri a fost să ajute, să facă lucruri care să le bucure sufletul și să-și învețe copiii să trăiască aproape de natură. Condițiile de trai nu i-au făcut să dea înapoi și și-au construit un loc al lor în Florieni, un sat din Argeș, care abia dacă mai este populat. „S-au cam pustiit satele, foarte mulți tineri au plecat în străinătate, au rămas mulți bătrâni singuri, se pierd și meșteșugurile și obiceiurile tradiționale – ei le-au moștenit și, din păcate, nu mai au cui să le transmită”, va povesti Constantin, tatăl familiei.

familia-echipa-2Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

A venit și momentul ca ei să fie ajutați, pentru că doar așa pot oferi mai departe tot ce și-au propus. Nu vor să facă uitată tradiția, pun foarte mult preț pe liniște, natură și își doresc ca oamenii să nu uite de bătrânii care au ce să învețe, dar nu mai au pe cine. Dragoș, Cristina, Alina și Alex au fost impresionați de povestea lor – „îți trebuie ceva curaj să apeși, nu accelerația, ci frâna, în viață”, va spune Alina Vîlcu.

Au renunțat la ei, ca să-i ajute pe alții! Astăzi a venit momentul ca și ei să primească puțin din cât au dăruit! Și-au dorit să construiască pentru cei din jur, iar acum noi construim pentru ei! O nouă ediție „Visuri la cheie”, diseară, de la 20.30.

 
Citeşte şi:

Terapia Cluj acuză Agenția Medicamentului că nu a aprobat de 6 luni producerea antiviralului favipiravir în România

Regina Elisabeta a II-a renunță să mai participe la o conferință, „la recomandarea medicilor”

Un român din Anglia și-a ucis partenera cu foarfeca, după ce „l-a anunțat că voia să-și tundă părul”. Bărbatul nu credea că i s-ar potrivi

     
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
PARTENERI - GSP.RO
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
BOMBĂ! S-a aflat cine este bărbatul cu care Liviu Dragnea a fost înșelat. ‘Amantul’ Irinei Tănase este bogat și căsătorit
Playtech.ro
BOMBĂ! S-a aflat cine este bărbatul cu care Liviu Dragnea a fost înșelat. ‘Amantul’ Irinei Tănase este bogat și căsătorit
Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Observatornews.ro
Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok
PUBLICITATE
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok