„A fost foarte greu să așteptăm 6 luni să vedem dacă copilul nostru trăiește sau nu. A făcut 6 operații, dar fără rezultat”, povestește, îndurerat, tatăl său. Deși viața lui se rezumă, aproape în totalitate, la ceea ce poate vedea de la geamul apartamentului, Andrei nu a uitat să zâmbească: „Sunt un om fericit, frumos, deștept. Mă bucur de toate. Chiar dacă sunt așa cum sunt, asta e, ce să fac. Aș vrea să merg și eu ca un copil normal, dar nu pot. Trebuie să merg în patru labe. Mi-e foarte greu, dar ce să fac, mă obișnuiesc așa cu toate”, spune el.

„Câți dintre noi se bucură că sunt aici, acum? Învățați de la un băiat ca Andrei. Admir curajul lui, forța lui de a fi, faptul că NU se simte victimă”, va spune Alex Gavrilescu în momentul în care îl va cunoaște pe tânăr. Mama lui Andrei povestește că au făcut tot posibilul ca el să se ridice din pat: „a stat în pat de când s-a născut, până în 2017, de când vine un băiat acasă și face recuperare cu el. Băiatul acesta mi l-a ridicat din pat, pe cadru”.

Povestea lui Andrei de la „Visuri la cheie”. A suferit 6 operații: „Sunt un om fericit, chiar dacă sunt așa cum sunt”

Din păcate, însă, cu toate eforturile, părinții nu și-au mai permis să continue fizioterapia băiatului la domiciliu. Echipa „Visuri la cheie” intervine și reface complet apartamentul familiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.