Din punct de vedere istoric, culturile de coca au asigurat venituri mai bune decât alternativele legale pentru mii de familii rurale columbiene, grupurile de traficanţi de droguri suportând adesea costurile de transport, îngrăşăminte şi alte bunuri.

În prezent, agricultorii care cultivă coca nu au cumpărători pentru frunzele sau baza de coca, ceea ce duce la dificultăţi economice pe fondul unei inflaţii ridicate, potrivit unei prezentări interne a Programului Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite (PAM).

„Nu există bani pentru a cumpăra alimente, iar inflaţia (preţurilor la alimente) este în creştere”, se arată în prezentarea, datată iunie.

PAM a confirmat provenienţa documentului.

Supraoferta de coca, inclusiv plante mai productive şi culturi record, contribuie la această prăbușire, alături de răspțndirea lentă a rutelor de trafic şi de noile culturi de coca în Guatemala, Honduras şi Mexic, se arată în prezentare.

Alte motive pentru scăderea preţurilor coca includ disputele teritoriale între grupurile de traficanţi şi importurile de fentanil, un opioid sintetic, în Statele Unite, un consumator important de cocaină, a adăugat acesta.

Aproximativ 400.000 de familii din întreaga ţară se bazează pe veniturile din cultivarea coca, se arată în prezentare, adăugând că pieţele de cocaină au fost paralizate în provinciile columbiene, inclusiv în Narino, Putumayo şi Norte de Santander, timp de trei luni până la un an.

Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt
Recomandări
Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt

Guvernul va trimite câte 2 milioane de pesos (aproximativ 487 de dolari) la puţin peste 77.000 de familii, ca parte a unui program existent pentru a înlocui culturile ilicite, a declarat Valerin Saurith, un consilier pentru iniţiativa „Zero Foamete” a preşedinţiei, adăugând că guvernul va lucra pentru a construi opţiuni economice viabile pentru comunităţile afectate pe termen mediu.

„Nu este vorba doar de înlocuirea culturilor, ci şi de economie”, a spus Saurith.

Preţul coca este în prezent la aproximativ 30% din nivelurile anterioare, a declarat Elizabeth Dickinson, senior analist pentru International Crisis Group în Columbia, adăugând că zonele rurale suferă „un colaps economic total” ca urmare a acestei situaţii.

Un kilogram de bază de cocaină putea ajunge anterior la aproximativ 975 de dolari în Narino, dar acum se vinde cu aproximativ 240 de dolari, dacă se găsesc cumpărători, a declarat Dickinson, adăugând că afacerile locale din zonele de cultivare a coca, inclusiv magazinele şi alte tipuri de comerţ, se bazează pe veniturile obţinute din aceste culturi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

LauraB123   •   07.08.2023, 10:48

Sa cultive altceva

vulpes6ix   •   17.07.2023, 11:32

...păi așa ajungem sa plangem de mila lui Pandele,a lui Firea,a lui Budăi,a plantatorilor de opiacee care nu mai pot sa planteze,a homosexualilor,a hoților,deci noi santem vinovati pt că ei au probleme,sau ne mutăm noi in Columbia si sa vina ei in azile sa stea cu Firea si Pandele la masă. Adică,ori santem proști ori nu mai santem destul de proști.Eu cred ca redactorul acestei stiri e traficant sau ....braconier.

asdqaz   •   15.07.2023, 14:48

hai ca asta e tare...nu le mai aduce venituri,,,pai nu le ajunge ce au acumulat pana acum?:)))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Județul din România a cărui denumire provine de la numele unui boier. Astăzi este o parte importantă din granița țării noastre
FANATIK.RO
Județul din România a cărui denumire provine de la numele unui boier. Astăzi este o parte importantă din granița țării noastre
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Turiști americani la prima vizită în România, fascinați de o stradă din București: "E prima oară când vedem așa ceva"
Observatornews.ro
Turiști americani la prima vizită în România, fascinați de o stradă din București: "E prima oară când vedem așa ceva"
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI